Stăteam odată pe marginea drumului și mă uitam la furnicile alea mici cum cărau o firimitură de pâine împreună, fără să se împingă, fără să se certe. Și mi-am dat seama cât de mult s-a stricat ceva în mintea noastră, a oamenilor. Trăim într-o lume care ne strânge de gât cu o idee tare păcătoasă, ideea că viața e o luptă continuă în care, dacă vrei să ai tu, trebuie neapărat să nu mai aibă altul. Ne-au învățat că e normal să fim în concurență cu toată lumea, de la colegul de serviciu care vrea și el o mărire de salariu, până la vecinul care și-a vopsit gardul mai frumos. Ne-am obișnuit să credem că lumea e un ring de box imens și că e absolut firesc ca unii să piardă totul pentru ca alții să câștige medalii, de parca fericirea ar fi un număr limitat de bilete la o tombolă unde majoritatea trebuie să plece acasă cu mâna goală.
Însă aici e marea minciună care ne-a îmbolnăvit sufletele: concurența asta nu e deloc ceva natural, chiar dacă toți domnii de la televizor ne zic că așa funcționează natura. Ei ne mint că lupul mănâncă oaia și că așa trebuie să fie și între noi, dar uită să spună că noi avem inimă și minte ca să construim, nu doar colți ca să sfâșiem. Am ajuns să vedem în cel de lângă noi un obstacol, nu un sprijin, iar asta e greșeală mare de tot. Ne-am otrăvit singuri fântânile crezând că dacă celălalt e mai sărac, noi suntem automat mai bogați. Și uite așa ne-am trezit într-o cursă nebună care nu se termină niciodată, unde toți suntem obosiți, toți suntem speriați și nimeni nu se mai simte cu adevărat acasă pe pământul ăsta.
Dacă te uiți un pic mai sus, la jocurile alea mari de care se ocupă statele și conducătorii lumii, o să vezi exact aceeași mizerie, dar la o scară de necuprins. Statele acelea mari se bat între ele de parcă pământul ar fi o pradă pe care trebuie să o împartă cu forța. Tot ce auzi tu la știri despre geopolitică, despre strategii și despre influență, nu e în realitate decât o bătaie sălbatică pentru resurse. Unele țări vor să aibă tot gazul, tot petrolul, tot aurul, și nu le pasă deloc că pentru a prospera ele, trebuie să aducă la sapă de lemn alte țări. Este o concurență între state care ne omoară pe toți, la propriu și la figurat. Se ajunge în situația aia cumplit de nedreaptă în care un popor trăiește în lux doar pentru că a reușit să fure viitorul altui popor, lăsându-l fără resurse și fără speranță.
Principiul ăsta strâmb s-a lipit de mintea noastră ca o pecingine. Unii oameni încearcă tot timpul să adune averi uriașe pe seama celor mulți care rămân săraci. Și culmea e că societatea ne prezintă treaba asta ca pe ceva de succes, ca pe ceva firesc. Dar cum poate fi firesc să te bucuri de masa ta când știi că vecinul tău nu are ce pune pe masă? Din acceptarea asta tăcută a concurenței ca fiind legea supremă au apărut toate necazurile noastre. De aici vin invidia, ura, frica și, în cele din urmă, războaiele care ne iau copiii și îi trimit la moarte pentru niște granițe sau niște conducte de gaze. Este nevoie de o schimbare atât de mare încât să ne cutremure din temelii felul în care vedem viața. Avem nevoie de o mișcare a sufletului care să schimbe mentalitatea tuturor, să curețe mizeria asta de luptă și să pună în loc cooperarea.
Imaginează-ți cum ar fi dacă ne-am trezi într-o dimineață și am înțelege cu toții, de la cel mai mic la cel mai mare, că dacă punem mână de la mână ne va fi tuturor mai bine decât dacă ne tragem preșul de sub picioare. Cooperarea e singura care ne poate salva din prăpastia asta. Ea trebuie să se manifeste peste tot, între mine și tine, între sate, între orașe și, cel mai important, între țările lumii. Abia după ce acest gând va deveni la fel de natural ca respirația, omenirea va putea spune că a trecut la următorul prag al civilizației. Va fi o lume în care nu va mai fi nevoie de tunuri și de rachete, pentru că nimeni nu va mai vrea să ia cu forța ce are altul. Va fi o lume fără conflicte și fără sărăcia aia care îți rupe inima, o lume în care toate popoarele vor înțelege că resursele pământului sunt ale tuturor și trebuie folosite pentru binele tuturor.
Tu poți să faci ceva pentru asta, chiar dacă acum te uiți la mâinile tale și te gândești că ești un om simplu care n-are nicio putere în fața guvernelor. Fiecare om poate contribui la marea schimbare a lumii. Nu prin forță, nu prin scandal, ci prin răspândirea acestui nou fel de a gândi. Tu poți trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării. Vorbește cu cineva azi, spune-i că nu suntem dușmani. Arată-le celor din jur că ajutorul oferit de bunăvoie aduce mai multă fericire decât orice câștig obținut prin viclenie sau prin luptă. Dacă reușim să facem cooperarea să devină legea nescrisă a lumii, vom scăpa de povara asta grea pe care o ducem de atâtea generații.
Știu sigur că tu nu vrei războaie. Cine ar vrea să stea cu inima cât un purice că începe măcelul? Tu sigur nu vrei sărăcie, să te uiți la nepoți că vor ceva și tu să n-ai de unde le da. Dar trebuie să înțelegi că toate astea, și războaiele și mizeria, sunt doar copiii răi ai concurenței dintre state. Ele apar pentru că niște oameni de la conducere vor să aibă mai mult decât alții, chiar dacă asta înseamnă să usuce de viață alte locuri de pe pământ. Tu, ca om obișnuit, nu vei reuși niciodată să oprești un tanc cu mâinile goale sau să schimbi politica marilor puteri stând în casă, pentru că nu ești tu la cârma statelor care decid soarta planetei.
Însă există o cale mai deșteaptă și mai puternică prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi fără războaie. Fă în așa fel încât alți și alți oameni să înțeleagă de ce cooperarea e de o mie de ori mai bună decât bătaia pe ciolan. Atunci când masa asta mare de oameni simpli, ca mine și ca tine, își va schimba mentalitatea, se va întâmpla ceva magic. Politicienii, oricât de tari s-ar crede ei, sunt ca niște frunze pe apă: se duc unde îi împinge curentul. După ce vor vedea că oamenii nu mai vor să audă de concurență, că nu mai susțin lupta pentru resurse și că prețuiesc cooperarea mai presus de orice, își vor modifica și ei acțiunile. Politicienii își ajustează purtarea în funcție de ce au oamenii în minte, pentru că ei trăiesc din sprijinul nostru.
Dacă toți oamenii simpli ajung să fie convinși că principiul cooperării e calea cea dreaptă și că principiul concurenței e ceva rău care ne-a adus doar lacrimi, politicienii vor fi obligați să renunțe la strategiile lor de război. Vor fi forțați de gândul nostru colectiv să renunțe la lupta pentru resurse și să înceapă să colaboreze pentru ca toată lumea să aibă ce-i trebuie. Așa vor dispărea războaiele și sărăcia, nu prin tratate scrise pe hârtie care se rup la prima adiere de vânt, ci prin schimbarea a ceea ce avem noi în cap și în inimă. Tu ești scânteia care poate aprinde acest foc al înțelegerii. Nu te lăsa bătut de gândul că ești mic, pentru că milioane de oameni mici care gândesc la fel pot dărâma orice munte de nedreptate. Alege cooperarea în fiecare zi și învață-i și pe alții să o facă, pentru că asta e singura cale prin care ne vom vedea copiii crescând într-o lume în care pacea nu e doar o pauză între două bătălii, ci un mod de a trăi.
Autor: Claudiu Neacșu
