M-am tot gândit la cum merge lumea asta a noastră și mi-am dat seama de o treabă care pare complicată la televizor, dar e simplă de tot dacă o privești așa, ca între noi. Te-ai uitat vreodată la gardurile alea înalte, de nu le vezi capătul, pe care și le ridică oamenii cu bani mulți? Te-ai întrebat de ce au camere video și pe coșul de la casă și de ce își angajează oameni cu ceafa lată să le păzească poarta zi și noapte? Tu poate crezi că fac asta doar ca să se laude sau că așa e moda la ei, dar adevărul e mult mai amărât. Oamenii ăia, oricât de puternici par ei când îi vezi prin reviste sau pe la știri, trăiesc cu un ghimpe în inimă pe care nu-l pot scoate cu niciun teanc de bani. Ghimpele ăsta se numește frică. Și nu e frica de întuneric sau de vreo boală, ci e frica de noi, ăștia mulți, care ne chinuim de la o zi la alta.
Păi vezi tu, bogatul știe un lucru pe care nu-l recunoaște cu voce tare: știe că toată averea lui, toate palatele, mașinile alea bengoase și conturile pline de cifre stau pe un butoi cu pulbere. Și pulberea aia e frustrarea omului care muncește de-i sar capacele și tot n-are ce să pună pe masă copiilor seara. El se teme că, într-o zi, marea de oameni care n-au nimic o să se sature de privit prin gard și o să sară peste el. Se teme că disperarea o să se transforme în furie, și furia aia n-o s-o mai poată opri nicio alarmă și niciun cod la seif. E o luptă mocnită care se simte în aer, un fel de tremur al pământului care prevestește un cutremur mare. Bogatul se gândește că, la prima ocazie, la prima hărmălaie mai mare pe stradă, oamenii amărâți or să vină să dărâme tot, nu neapărat ca să fure, ci din ciuda aia adunată în ani de zile în care s-au simțit călcați în picioare.
Dar fii atent aici, că de fapt există o soluție atât de ușoară încât te miri de ce nu s-au gândit deja la ea. Decât să dea milioane pe sârmă ghimpată și pe sisteme de securitate care oricum nu-i lasă să doarmă bine, bogații ăștia ar putea să facă un lucru mult mai deștept. Ar putea să folosească puterea și banii lor ca să facă în așa fel încât să nu mai existe deloc oameni săraci pe fața pământului. Imaginează-ți ce-ar fi dacă în loc să ridice ziduri, ar ridica oameni. Ce-ar fi dacă ar face în așa fel încât tu, vecinul tău și toți ceilalți să fim prosperi? Nu zic să fim toți milionari cu iahturi, că n-am mai avea loc pe mare, dar să avem toți destul cât să ne simțim stăpâni pe viața noastră. Să ai o casă caldă, să ai frigiderul plin, să-ți permiți să mergi la un doctor bun și să știi că ai tăi copii au un viitor asigurat.
Dacă toată lumea ar fi prosperă, crezi că ar mai sta cineva să sară gardul cuiva? Nici gând. Omul care o duce bine e un om liniștit. Când ai ce pierde, când viața ta e frumoasă și ești mulțumit de ce ai realizat, ultima ta grijă e să mergi să distrugi averea altuia. Ba din contră, ai vrea ca lumea să fie stabilă, să fie pace, ca să te poți bucura de ce ai tu în curtea ta. Problema bogaților s-ar rezolva de la sine, dintr-o singură lovitură. Ar dispărea orice pericol de mișcări violente sau de revolte, pentru că revolta se naște din foame și din umilință. Fără foame și fără umilință, fitilul bombei e tăiat definitiv.
Și gândește-te puțin la cât de mult ar câștiga bogații din treaba asta. Nu doar că n-ar mai trăi cu frica-n sân, dar ar trăi într-o lume mult mai frumoasă. E greu să fii cu adevărat fericit într-un palat luxos când știi că imediat după gard e mizerie și durere. E ca și cum ai mânca o prăjitură delicioasă în fața unui om care n-a mâncat de trei zile. Oricât de nesimțit ai fi, tot simți un gust amar. Dar într-o lume unde toți suntem prosperi, fericirea lor ar fi una adevărată, fără vinovăție și fără teama că cineva stă la pândă în umbră. Bogăția lor n-ar mai fi o țintă pentru nimeni, ci ar fi văzută ca un lucru normal într-o societate unde fiecăruia îi merge bine.
Tu poate zici că bogații sunt zgârciți și că n-o să facă asta niciodată. Dar eu cred că mulți dintre ei sunt doar orbiți de goana asta după mai mult, fără să vadă că de fapt își sapă singuri groapa. Dacă ar sta un pic să socotească, ar vedea că e mult mai ieftin să construiești o lume prosperă pentru toți decât să încerci să stăpânești o lume plină de oameni disperați. Un om care n-are ce mânca n-are nicio lege, n-are nicio frică de închisoare, că oricum viața lui e un chin. Dar un om care are o viață bună e cel mai bun paznic al ordinii și al liniștii.
Imaginează-ți cum ar fi ca bogații să investească în școli de meserii unde să înveți să faci lucruri cu adevărat folositoare, să facă fabrici unde să fii plătit regește, nu cu sferturi de măsură. Să facă sisteme prin care pământul să dea roade pentru toți, nu doar pentru câțiva. În momentul în care sărăcia dispare, dispare și ura aia neagră care ne mănâncă sufletele. Am începe să ne privim unii pe alții ca pe niște oameni, nu ca pe niște dușmani. Bogatul n-ar mai fi „ăla care ne fură”, ci ar fi omul care a avut idei mari și a creat bunăstare pentru toată comunitatea. Respectul s-ar câștiga prin ce ai făcut pentru alții, nu prin câți bani ai reușit să aduni sub tine.
Și știi ce-i interesant? Că tehnologia pe care o avem azi, toate mașinăriile astea deștepte, ar putea să ne ajute să facem asta imediat. Putem produce mâncare, haine și case mult mai repede decât înainte. Singura piedică e la cum le împărțim. Dacă bogații s-ar uni și ar zice „gata, de azi punem tot ce avem la bătaie ca să ștergem cuvântul sărac din dicționar”, lumea s-ar schimba peste noapte. Nu e vorba despre pomană, că nimănui nu-i place să stea cu mâna întinsă. E vorba despre a crea un sistem în care oricine muncește să poată ajunge la prosperitate, fără bariere și fără șmecherii.
În lumea asta nouă, fără săraci, s-ar termina și cu hoțiile alea mici care ne fac viața amară nouă, oamenilor de rând. Cine s-ar mai duce să fure un portofel sau să spargă o casă dacă are tot ce-i trebuie acasă? Cine s-ar mai lăsa convins de tot felul de lideri nebuni să iasă la bătaie dacă viața lui e plină de sens și de liniște? Lumea ar fi mult mai sigură pentru noi toți, dar mai ales pentru bogați, care au cele mai mari mize. Avuția lor ar fi cu adevărat protejată de dragostea și respectul oamenilor, nu de garduri electrice.
Te-ai gândit că prosperitatea universală ar aduce și o grămadă de idei noi? Poate în mintea unui copil care acum suferă de foame stă ascuns leacul pentru vreo boală grea sau vreo invenție care să ne facă viața și mai ușoară. Dacă acel copil crește într-o lume prosperă, el va putea să dea înapoi lumii ce are el mai bun. Bogații ar beneficia și ei de aceste descoperiri. Ar trăi mai mult, ar fi mai sănătoși și ar avea în jur o explozie de cultură și de frumos cum n-a mai văzut istoria. E o afacere din care toată lumea câștigă, nu e nimeni care să piardă ceva cu adevărat valoros.
Este ciudat cum ne-am obișnuit să credem că trebuie să existe mereu unii sus și alții jos, ca și cum așa ar fi legea naturii. Dar natura nu ne-a zis să fim răi unii cu alții. Noi am inventat regulile astea strâmbe. Și tot noi putem să le schimbăm. Bogații au acum cheia în mână. Ei pot să deschidă ușa spre o eră a păcii absolute. Când nu mai ai ce să le reproșezi celor de sus, când simți că ești partener cu ei în prosperitate, lupta se termină. Nu mai e nevoie de revoluții sângeroase, nu mai e nevoie de represalii, nu mai e nevoie de frică.
Tu poate crezi că e doar un vis frumos, dar gândește-te puțin: ce altă opțiune avem? Să continuăm așa, cu garduri tot mai înalte și cu ură tot mai mare? Asta nu se termină niciodată bine. Istoria e plină de imperii care s-au prăbușit pentru că cei de sus au uitat că cei de jos sunt și ei oameni cu stomac și cu inimă. Bogații de azi sunt destul de educați să înțeleagă lecțiile istoriei. Ar fi păcat să repete aceleași greșeli când au la îndemână puterea să facă o lume perfectă.
Fericirea aia adevărată de care vorbeam vine din sentimentul că ești în siguranță și că ești înconjurat de oameni fericiți. Nimic nu e mai contagios decât zâmbetul și starea de bine. Dacă bogații ar investi în fericirea noastră, ar primi înapoi o lume în care ar putea să se plimbe liberi pe stradă, fără gărzi de corp, fără geamuri antiglonț. Ar fi liberi în sfârșit. Bogăția lor nu i-ar mai încătușa în frici și în suspiciuni. Ar putea să se bucure de un apus de soare fără să se întrebe dacă cineva stă la pândă în tufișuri.
Convulsiile astea sociale, cum le spun ei, sunt de fapt strigăte de ajutor. Sunt semnele că sistemul e bolnav. Dacă tratezi cauza, adică sărăcia, simptomele dispar imediat. Nu e nevoie de legi mai aspre, nu e nevoie de mai multă poliție. E nevoie de mai multă prosperitate distribuită cu cap. Când omul are tot ce-i trebuie, devine cel mai mare apărător al legii, pentru că legea îi protejează și lui bunurile și liniștea.
Să știi că și pentru tine, omul simplu, treaba asta ar fi o eliberare uriașă. N-ai mai simți povara aia pe umeri în fiecare dimineață. N-ai mai sta cu teama că dacă te îmbolnăvești, ești pierdut. Prosperitatea ți-ar da demnitatea înapoi. Și, când un om are demnitate, nu mai vrea să distrugă, vrea să păstreze și să înfrumusețeze tot ce-l înconjoară. Am deveni cu toții un fel de grădinari ai acestei lumi, lucrând împreună ca să facem totul să înflorească.
Bogații lumii ar trebui să vadă această oportunitate ca pe cea mai mare realizare a lor. Să fie generația care a pus capăt suferinței inutile pe pământ. Asta i-ar face cu adevărat nemuritori în amintirea oamenilor, mult mai mult decât orice clădire care poartă numele lor. Ar fi arhitecții unei lumi în care fericirea nu mai e un lux, ci o stare normală de a fi. În acea lume, avuția lor ar fi binecuvântată, nu blestemată.
Îmi place să cred că undeva, în birourile alea mari și luxoase, există oameni care încep să înțeleagă treaba asta. Oameni care s-au săturat să trăiască în cetăți asediate și care vor să respire aerul libertății alături de noi toți. E nevoie doar de un prim pas, de o mână întinsă cu sinceritate. Odată ce motorul prosperității universale pornește, nu-l mai poate opri nimic, pentru că toți vom dori să-l ținem în funcțiune.
Gândește-te la liniștea aia de după o zi lungă de muncă, când știi că totul e bine. Acea liniște ar putea fi starea permanentă a lumii noastre. Fără știri despre violențe, fără teamă de viitor, fără ură între clase. Doar oameni care colaborează pentru a face viața mai frumoasă. E o viziune care merită orice efort din partea celor care au resursele să o transforme în realitate. Și crede-mă, în ziua în care ultimul om sărac va deveni prosper, bogații vor răsufla ușurați și vor înțelege că abia atunci au devenit cu adevărat bogați.
Lumea de acum e ca o mașină care merge în trei roți și se miră de ce scoate fum. A patra roată este prosperitatea celor mulți. Fără ea, mașina se va strica de tot la un moment dat. Dar cu toate patru roțile umflate bine, putem merge oriunde, oricât de departe. Bogații au cricul și au roata de rezervă în portbagaj. Trebuie doar să oprească un pic, să coboare din mașină și să facă schimbarea. E în interesul lor mai mult decât al oricui altcuiva.
Așa că, data viitoare când mai auzi de conflicte sau de frica bogaților că li se ia averea, adu-ți aminte de discuția noastră. Soluția e chiar sub nasul lor. Să facă în așa fel încât să nu mai aibă de cine să se teamă, transformând dușmanii de azi în partenerii prosperi de mâine. E atât de simplu și totuși atât de greu pentru unii să renunțe la vechile obiceiuri. Dar eu am încredere că, până la urmă, dorința de a trăi într-o lume sigură și fericită va învinge orice egoism.
Prosperitatea nu e o prăjitură care se termină dacă o împărțim, ci e ca o lumină: dacă aprinzi și lumânarea celuilalt de la a ta, în cameră e de două ori mai multă lumină, iar lumânarea ta arde la fel de tare. Asta ar trebui să înțeleagă bogații noștri. Să aprindă lumânările tuturor și atunci nimeni nu va mai rătăci prin întuneric și nimeni nu se va mai lovi de ceilalți din greșeală sau din furie. Va fi o lume luminată, caldă și, în sfârșit, cu adevărat sigură pentru toată lumea.
Autor: Claudiu Neacșu
