După ce zgomotul lumii de afară se potolește un pic și rămâi doar tu cu gândurile tale, apare un moment ciudat, aproape magic, în care parcă simți cum tot ce s-a întâmplat peste zi, toată alergătura aia nebună după bani, după recunoaștere sau după o simplă vorbă bună, se așază undeva în adâncul sufletului tău, ca un praf greu. Mi-am dat seama că trăim într-o lume care parcă a uitat să mai respire, o lume unde ne-am obișnuit să stăm mereu cu pumnii strânși, gata să ne apărăm sau să atacăm, de parca viața asta ar fi un ring de box fără sfârșit.
Dacă stai să te gândești bine la zilele tale, o să observi că rivalitatea asta de care vorbim a ajuns să fie prezentă peste tot, ca un fel de aer otrăvit pe care îl tragem în piept fără să ne mai dăm seama. Ne trezim dimineața și, înainte să ne bem cafeaua, deja ne gândim cum să facem să fim mai buni decât vecinul, cum să avem mașina mai curată sau cum să demonstrăm la muncă faptul că noi merităm mai mult decât colegul de lângă noi. Indivizii au ajuns să lupte între ei pentru orice firimitură de succes, convinși fiind că fericirea este o porție mică de mâncare care nu ajunge pentru toată lumea. Ne-a intrat în cap ideea asta amară că este absolut în regulă ca unii să piardă, iar alții să câștige, ca și cum soarele ar răsări doar pentru cei care au reușit să-și facă loc prin coate până în față.
Ceea ce mi se pare cu adevărat dureros este că aproape toți oamenii au ajuns să vadă această luptă permanentă precum un fenomen real și firesc, ceva natural cu care ne naștem și pe care nu avem cum să-l schimbăm. Ni se spune de mici că așa e viața, că cel mai tare învinge și că cine nu e lup este mâncat. Dar te rog să mă asculți când îți spun că această gândire este complet greșită. Nu e nimic natural în a trăi cu frica în sân că cineva îți va lua locul sau că succesul tău depinde de căderea altuia. Noi nu am fost făcuți să ne dăm la picioare, ci să ne ținem de mână. Dar am uitat asta pentru că zgomotul luptei a acoperit vocea inimii.
Dacă ridici un pic privirea de la gardul tău și te uiți la ce fac țările mari, o să observi exact aceeași poveste urâtă, dar la o scară care ne sperie pe toți. Statele se comportă exact ca niște oameni lacomi care nu se mai satură niciodată. Tot ce auzi tu la televizor despre geopolitică sau despre mari decizii mondiale are la bază, în realitate, lupta statelor pentru resurse. Este o rivalitate între țări care se bat pe petrol, pe gaze, pe pământuri roditoare, de parca pământul acesta nu ar fi destul de darnic pentru toți. În această bătălie fără milă, se ajunge la situația în care unele state prosperă exagerat, afișând o bogăție sfidătoare, dar fac asta numai pe seama faptului că au reușit să sărăcească alte popoare, luându-le resursele și lăsându-le în urmă doar praf și durere.
Acest principiu eronat s-a lipit de pielea noastră ca o boală pe care am început să o considerăm sănătate. Vezi peste tot oameni care încearcă tot timpul să adune munți de lucruri prosperând pe seama sărăcirii altor oameni, fie că o fac prin înșelăciune, prin nepăsare sau prin acea dorință oarbă de a avea totul doar pentru ei. Chiar dacă la nivel de societate ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva firesc, ba chiar o dovadă de inteligență sau de „spirit întreprinzător”, adevărul este că este o cale greșită care ne aduce numai necazuri. Din cauza acestei acceptări a luptei precum ceva normal, apar toate rănile care ne dor în fiecare zi: invidia care ne strică prieteniile, stresul care ne îmbolnăvește inima și acea singurătate grea pe care o simți chiar și într-o cameră plină de oameni.
Prin urmare, dacă vrem să mai avem un viitor pentru copiii noștri, este nevoie de o schimbare majoră. Nu mai putem continua așa, pândindu-ne unii pe alții din spatele perdelelor. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea tuturor oamenilor, o mișcare care să ne curețe gândurile de veninul ăsta al întrecerii nesfârșite. Trebuie să înlocuim, în mod pașnic și cu multă răbdare, această pornire de a ne bate pentru resurse cu mentalitatea că sprijinul reciproc este mult mai bun pentru toți.
Unirea forțelor trebuie să se manifeste peste tot, și între țări care împart aceleași mări și oceane, și între noi, oamenii simpli care împărțim aceeași uliță sau același bloc de locuințe. Abia după ce toți oamenii își vor însuși această mentalitate a ajutorului, lumea va putea în sfârșit să treacă la următorul prag al civilizației. Imaginează-ți o secundă o lume fără războaie, unde niciun părinte nu mai trebuie să-și plângă copilul trimis la luptă pentru interesele unor oameni care nu l-au cunoscut niciodată. Ar fi o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aceea lucie care îți strânge stomacul și îți ia demnitatea. Ar fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că pământul are destule bogății pentru noi toți dacă am înceta să le mai ascundem sau să le mai furăm unii de la alții.
În această lume nouă, toate țările vor prospera pentru că în loc să dea miliarde pe bombe și pe tancuri, ar folosi acei bani pentru a face viața mai ușoară fiecărui om, pentru a construi spitale unde să ne vindecăm și școli unde să ne învățăm copiii cum să iubească. Și să știi că fiecare om, inclusiv tu, poate contribui la implementarea mondială a acestei noi mentalități a sprijinului reciproc. Puterea ta nu stă în votul de la urne o dată la câțiva ani, ci în ceea ce sădești în inima celui de lângă tine în fiecare zi. Puterea ta stă în refuzul de a mai participa la această rivalitate acerbă pentru acaparare de resurse.
Fiecare om poate trimite către ceilalți acest fenomen al schimbării, pur și simplu prin felul în care alege să trăiască. Poți alege să nu te mai bucuri de eșecul altuia și să fii cel care întinde o mână atunci când vezi că cineva se chinuie. Astfel, sprijinul reciproc devine legea cea nouă, nu lupta oarbă pentru putere. Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu vrei sărăcie, pentru că nimeni nu-și dorește să trăiască în teroare sau cu grija zilei de mâine. Însă trebuie să înțelegem că războaiele și sărăcia nu pică din cer, ci sunt rezultatul direct al rivalității între state, al acțiunii celor care conduc și care caută mereu noi resurse prin sărăcirea altor popoare.
Iar tu, ca om obișnuit, simți probabil că nu vei reuși să împiedici asta, fiindcă nu ești tu cel care stă la masa unde se decide soarta lumii. Te simți mic și neînsemnat în fața marilor puteri, dar te asigur că există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi unde să nu mai existe aceste orori. Puterea ta este ascunsă, dar este uriașă. Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este mult mai bună decât bătălia permanentă. Dacă reușești să convingi un prieten, un vecin sau un coleg de muncă faptul că unirea forțelor ne face pe toți mai bogați, ai pus deja o cărămidă la temelia unei lumi noi.
Trebuie să înțelegem un lucru esențial: după ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea și vor refuza să mai creadă în minciuna rivalității, politicienii care conduc cele mai puternice state vor afla acest lucru. Ei nu pot ignora voința celor pe care îi conduc, pentru că puterea lor depinde de noi, de oamenii de rând. În consecință, politicienii își vor modifica și ei acțiunile, adică vor înlocui principiul rivalității cu principiul ajutorului reciproc. Ei fac ceea ce văd că poporul cere, iar dacă poporul cere pace și colaborare, ei vor trebui să renunțe la tancuri ca să nu-și piardă scaunele.
Și astfel vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia, pentru că politicienii își ajustează comportamentul în funcție de ceea ce gândesc oamenii. Dacă noi toți suntem convinși că e mai bună colaborarea și că rivalitatea este ceva rău, ei vor fi forțați să renunțe la lupta pentru resurse, iar asta va duce la vindecarea întregii planete. Totul pornește de la tine, de la curajul tău de a spune că nu mai vrei să fii un concurent, ci vrei să fii un tovarăș. Lumea se schimbă nu prin ordine de sus în jos, ci prin dragostea care curge de la un om la altul, până când devine un râu atât de mare încât nicio armată nu-l mai poate opri.
Adevărata victorie nu este atunci când ai depășit pe cineva, ci atunci când ai ajutat pe cineva să meargă alături de tine. Această cursă în care suntem prinși ne-a făcut să uităm că viața e scurtă și că niciun ban de pe lume nu poate cumpăra liniștea unui suflet care știe că a făcut bine. Schimbă-ți gândul și vei vedea cum se schimbă totul în jurul tău. Nu mai privi spre marea geopolitică cu teamă, ci privește spre omul de lângă tine cu speranță. Noi suntem cei care scriem istoria, nu prin marile bătălii, ci prin micile gesturi de bunătate care ne fac oameni cu adevărat. Lumea fără războaie este posibilă, dar ea trebuie să se nască mai întâi în mintea ta, ca o certitudine că viața este despre cooperare, nu despre luptă.
Autor: Claudiu Neacșu
