Un fost polițist se infiltrează în imperiul mafiei pentru a-l doborî din interior, cu orice preț. Despre asta este vorba în povestirea „Ultimul act”. Povestirea poate fi citită între două stații de metrou, timp de circa zece minute.
„Ultimul act”
Autor: Claudiu Neacșu
Noaptea se lăsase grea peste oraș. Lumina roșiatică a neoanelor ardea ca o promisiune falsă de siguranță. Samuel Bender, un fost ofițer de poliție cu o trecut tragic, în paltonul său gri închis, urcă treptele crăpate ale unei clădiri uitate de lume. Chipul îi era o mască de oțel. Însă în privire îi ardea focul pierderii.
Kimora Long, o hackeriță talentată care își dorea răzbunare pentru moartea fratelui ei, deschise ușa și spuse:
– Ai întârziat.
Samuel o privi scurt și spuse sec:
– A trebuit să scap de două cozi. Oamenii lui Pruitt sunt peste tot.
Înăuntru, printre servere bâzâind și hârtii împrăștiate, Maison, un fost spărgător cu o inimă bună, își termină o doză de energizant, aruncând-o într-un colț. Zâmbi obosit și zise:
– Spune-ne, Sammy. Încă vrei să joci după reguli?
Samuel se opri. Scoase o fotografie șifonată, cu soția și fiica lui. O privi o clipă, apoi o arse în scrumiera de pe masă. Își aminti cum familia sa fusese masacrată într-un atac ordonat de Cyrus Pruitt, un criminal inteligent și sadic. Cu voce joasă, ca și cum ar fi rostit un jurământ, zise:
– Nu mai există reguli. Vreau să-l văd pe Pruitt murind. Și, dacă trebuie să ardem orașul pentru asta, atunci să luăm chibriturile.
Se făcu liniște. Kimora își mușcă buza. Maison încuviință grav. Războiul începea.
***
Lumina ecranelor pâlpâia în subsolul rece. Kimora stătea aplecată peste tastatură. Degetele ei dansau ca o balerină furioasă. Samuel, în umbră, asculta bătăile grăbite ale tastelor ca pe toba unui marș spre iad. Kimora, cu voce scăzută și încordată, spuse:
– Uite asta. O navă-cargo din Brazilia. Numere falsificate. Încărcătură: armament militar. Livrare prin portul din Charleston. În două săptămâni.
Samuel se apropie, cu maxilarul încleștat, zicând:
– Cyrus se pregătește de război. Nu mai e vorba doar despre orașul nostru.
Kimora îl privi direct:
– Dacă îi reușește afacerea asta, își cumpără generali. Guvern. Totul. Nimeni n-o să-l mai atingă.
Samuel își scoase pistolul și îl așeză pe masă, cu o mișcare controlată. Se aplecă, privindu-și reflexia în oțel. Spuse încet, dar ferm:
– Legea a avut șansa ei. Acum e rândul meu.
Maison, din colț, aprinzându-și o țigară, spuse:
– Și ce urmează? Sabotaj? Furt? Crimă?
Samuel se ridică, cu ochii ca oțelul, în lumina slabă. Zise:
– Toate trei.
În tăcerea care urmă, începu bătălia pentru un viitor care încă nu exista.
***
Ploua mărunt, ca o spălare lentă a păcatelor care nu se mai șterg. Samuel pășea cu pas grăbit spre depozitul unde un informator urma să-i livreze dovada-cheie împotriva lui Cyrus. Kimora tăcea în căști. Doar zgomotul tastelor din fundal trăda prezența ei.
Cu voce reținută, Kimora spuse în căști:
– Ești sigur că vrei să faci asta singur? Ceva nu mi se pare în regulă…
Samuel zise pe un ton dur:
– Prea târziu pentru dubii.
Când Samuel deschise ușa metalică, mirosul de sânge îl izbi ca un zid. Înăuntru, trei trupuri zăceau într-o baltă de tăcere roșie. Informatorii lui. Gâturi tăiate. Ochii larg deschiși. Samuel îngheță.
Într-un mesaj video, redat brusc pe peretele lateral, cu un proiector ascuns, Cyrus vorbi:
„Mulțumesc, Maison. E uimitor ce poți scoate dintr-un om, cu cleștii potriviți. Oh, și, Samuel…, începi să te simți singur, nu-i așa?”
Samuel zdrobi proiectorul cu pumnul. Încercă să o contacteze pe Kimora, dar conexiunea era tăiată. Nimeni nu răspundea.
Privind moartea din jur, Samuel murmură:
– Nu mai pot avea încredere în nimeni…
Și, pentru prima dată, Samuel părea cu adevărat pierdut.
***
Explozia rupsese noaptea în două. Flăcările devorau pereții cartierului general, ca niște guri flămânde. Fumul înecăcios învăluia monitoarele topite și planurile carbonizate. Samuel o târa pe Kimora afară. Sângele ei curgea roșu pe mâneca lui.
Cu voce slabă, abia șoptind, Kimora zise:
– Ne-a găsit… Samuel. A știut tot timpul…
Cu dinții încleștați, apăsând pe rana ei, Samuel spuse:
– Stai cu mine. Încă nu s-a terminat.
Se prăbușiră pe o alee murdară. Sirenele urlau în depărtare. Samuel deschise telefonul. Însă ecranul era blocat. Rețeaua era compromisă. În vitrina unui magazin, o transmisiune de urgență începu, cu chipul lui Cyrus, calm, zâmbitor.
Pe ecran, Cyrus vorbi:
„Samuel Bender. Fost polițist, acum un criminal periculos. Căutat pentru multiple asasinate. Oferim o recompensă substanțială pentru capturarea lui.”
Samuel își văzu chipul proiectat pe toate ecranele. Din erou aflat în umbră, devenise un monstru oficial. Șopti cu dispreț:
– M-a transformat în ce a vrut el. Acum chiar n-am nimic de pierdut.
Samuel se ridică, murdar, rănit, dar cu o lumină nouă în privire: flacăra ultimului luptător fără cauză.
***
Ploua din nou. Samuel stătea ascuns într-un apartament abandonat, cu pereții cojiți. Mirosul de mucegai îi înțepa nările. Kimora zăcea inconștientă pe o saltea improvizată, iar televizorul vechi bâzâia slab, în alb-negru. Samuel, cu barba crescută și ochii roșii de nesomn, mesteca fără poftă pâine uscată.
Știrea veni pe un ton rece, factual, de parcă n-ar fi fost despre o viață. Reporterul TV spuse:
„Atentatorul necunoscut care a încercat să pătrundă în reședința lui Cyrus Pruitt a fost ucis pe loc de garda de corp. Surse confirmă identitatea: Maison Berry, fost condamnat, asociat al lui Samuel Bender.”
Samuel îngheță. Ecranul arată o fotografie veche, cu Maison râzând, având o sticlă în mână. Apoi, imaginea se estompă, lăsând doar sunetul ploii.
În șoaptă, aproape fără aer, Samuel zise:
– Nu… Nu tu, nu singur…
Samuel se prăbuși în genunchi, cu pumnii strânși până se făcură albi. Tăcerea din cameră deveni o ghilotină nevăzută. Ochii i se înnegriră, iar vocea i se crăpă. Cu amărăciune, privind spre Kimora, spuse:
– Am încercat să fac dreptate. Acum suntem doar umbre.
În acel moment, speranța părea un lux imposibil.
***
Zorii abia mijeau peste orașul înnegrit. Samuel stătea pe acoperișul unei clădiri părăsite, privind în jos spre străzile tăcute. Vântul îi flutura paltonul zdrențuit. Sub el, între crăpăturile betonului, lumea continua să meargă, ignorantă, nepăsătoare. Lângă el se afla o armă, alături de câteva cartușe și o hartă murdară cu reședința lui Cyrus încercuită în roșu.
Kimora, palidă, dar conștientă, se sprijinea de un perete, având bandajele înmuiate în sânge. Spuse abia șoptit:
– Poți fugi, Sam… Nimeni n-ar ști. Poți începe din nou…
Samuel o privi pe Kimora. În ochii lui se putea vedea o liniște stranie. Nu resemnare, ci hotărâre pură. Îi vorbi calm și tăios:
– Dacă fug, atunci Cyrus câștigă. Dacă mor luptând, poate las ceva în urmă. Frică. Sau speranță.
Samuel se ridică, luând arma și fixând cartușele în locul lor. Își trase gluga peste cap și spuse:
– Asta nu mai e răzbunare. E execuție.
Se întoarse spre Kimora, cu un ultim zâmbet obosit pe chipul lui, zicând:
– Spune-le că am încercat.
Și dispăru în lumina palidă a dimineții, către iadul pe care îl așteptase prea mult.
***
Interiorul reședinței lui Cyrus era rece, steril, un amestec de marmură și metal. Tăcerea era absolută, spartă doar de pașii abia audibili ai lui Samuel, care se strecura printre umbre. Costumul de camuflaj negru îi îmbrățișa corpul ca o a doua piele. Pistolul îi tremura ușor în mână, nu de frică, ci de durere nerezolvată.
Samuel ajunse în holul central, sub un candelabru masiv. În momentul acela, o voce groasă rupse liniștea. Din umbră, căpitanul de securitate spuse:
– Ești mai prost decât credeam, Bender.
Se trase un foc. Samuel se aruncă într-o parte. Gloanțele sfâșiară pereții. Samuel se ridică rapid și trase două focuri. Unul rată ținta. Al doilea lovi genunchiul inamicului. Se auzi un urlet. O luptă corp la corp izbucni. Pumni, sânge, strigăte. Samuel își înfipse cuțitul în clavicula adversarului. Căpitanul căzu.
Însă un alt foc, dintr-un unghi neprevăzut, îl lovi pe Samuel în umăr. Acesta căzu în genunchi, strângând din dinți. Sângele lui udă marmura.
Răsufând greu, Samuel spuse:
– Un glonț nu mă oprește. Nu azi.
Samuel se ridică, clătinându-se. Și păși mai departe, spre inima întunericului, spre Cyrus.
***
Sala tronului era absurd de luxoasă, având pereți îmbrăcați în aur fals și tablouri cu portrete ale unor bărbați morți care nu meritau amintirea. În mijloc, pe un fotoliu din piele neagră, stătea Cyrus Pruitt, calm, înarmat, zâmbind ca un prădător care a mirosit sângele.
Samuel păși clătinându-se, cu haina sfâșiată și cu sângele curgându-i din umăr. Pistolul îi tremura în mână, dar privirea îi era fixă. Neiertătoare.
Ridicându-se, cu o armă deja pregătită, Cyrus spuse:
– Mă întrebam când o să ajungi aici. Ai rezistat mai mult decât majoritatea… Dar niciodată n-ai avut șansa.
Samuel spuse cu voce răgușită:
– Totul… Ai știut totul.
Cyrus, râzând scurt, zise:
– Te-am lăsat să crezi că tu conduci. A fost… distractiv.
Se trase primul foc. Apoi al doilea. Gloanțele se încrucișară. Samuel se aruncă într-o parte, trăgând în timp ce se rostogolea. Cyrus îl nimeri în coaste. Samuel căzu, gâfâind, dar apucă un cuțit de la brâu și se ridică brusc, înfigându-l în coapsa lui Cyrus.
Furios, Cyrus urlă:
– N-o să ieși viu de aici, Bender!
Abia respirând, ochi în ochi cu Cyrus, Samuel zise:
– Nici nu trebuie, atâta timp cât tu nu ieși.
Lupta continuă, bestială, ca între doi titani epuizați. Fiecare mișcare era o rugă pentru final.
***
Samuel, în genunchi, cu sângele picurând pe marmura rece, își ținea pieptul cu o mână tremurândă. Cyrus, șchiopătând, dar încă în picioare, îndreaptă pistolul spre capul lui. În ochii săi nu mai era dispreț, ci pură furie.
Cyrus răcni:
– Am construit un imperiu din frică! Tu n-o să-l distrugi cu o idee proastă și o pușcă ruginită!
Un sunet ascuțit îl opri pe Cyrus. Deasupra, o dronă bâzâi, în timp ce ecranele de pe pereții digitali se aprinseră. Pe ele, în direct, apăru chipul palid, dar viu al Kimorei.
Cu voce clară, din transmisie, Kimora spuse:
– Cyrus Pruitt. Trafic de arme, crimă organizată, execuții extrajudiciare. Avem totul. FBI, sunteți în direct.
Zgomotul elicopterelor și sirenele rupseră tăcerea. Pereții vibrară. Ușile fură detonate. Trupe speciale năvăliră înăuntru.
Cyrus strigă disperat:
– Nu! Nu așa se termină!
Cyrus se întoarse spre Samuel, trăgând haotic. Samuel, cu ultimele puteri, se ridică și îl izbi pe Cyrus cu tot trupul. Cei doi se luptară pe marginea balconului. Un ultim strigăt, apoi Cyrus căzu în gol.
Samuel se prăbuși. Mâinile puternice ale unui agent FBI îl prinseră înainte să-și piardă cunoștința.
Agentul spuse în cască:
– Îl avem. Trăiește.
Lumina albastră a salvării învălui peisajul. Imperiul căzuse.
***
Samuel, într-o cămașă simplă, stătea la o masă lângă geam, într-o cafenea mică, ascunsă între clădirile renovate ale orașului. Privea lumea, dar fără să o atingă. Soarele de dimineață mângâia trotuarele curate, iar zgomotul obișnuit al vieții revenite era acompaniat de râsete, cești de cafea și ziare fluturând.
Kimora apăru cu două cafele, așezându-se în fața lui Samuel. Purtau amândoi umbre în ochi, dar și ceva nou: liniște.
Zâmbind ușor, Kimora spuse:
– Firma noastră de securitate are deja trei clienți. Cine-ar fi zis că doi foști fugari pot deveni legitimi?
Cu voce joasă, absent, Samuel zise:
– Am fost doar arme în mâini greșite. Acum… poate suntem unelte pentru altceva.
Urmă o pauză. Samuel privi prin geam, unde un copil alerga după un porumbel, liber.
Kimora spuse:
– Crezi că am câștigat?
După câteva clipe, Samuel zise:
– Am supraviețuit. Și am oprit ce trebuia oprit. E destul.
Ea îi atinse mâna. Tăcut, el o strânse. În spatele lor, orașul respira. Mai curat. Mai drept. Dar Samuel știa: liniștea era scump plătită. Și rareori era definitivă.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
