Trăim sub o vrajă urâtă care ne spune că suntem singuri împotriva tuturor și că orice om de pe stradă este un pericol pentru bucata noastră de pâine.
Suntem aruncați într-o lume care a devenit atât de încrâncenată, încât rivalitatea a ajuns să fie aerul pe care îl respirăm, deși ne otrăvește încetul cu încetul. Peste tot pe unde întorci privirea, vezi numai oameni care se grăbesc, care se dau la o parte unii pe alții, de parcă pământul ăsta ar fi prea mic pentru noi toți. Ne-am obișnuit să credem că succesul înseamnă neapărat că cineva trebuie să rămână în urmă, plângând. Indivizii se bat între ei pentru un loc de muncă, pentru un loc de parcare sau chiar pentru un pic de atenție pe internet, de parcă viața ar fi un tort mic din care nu pot mânca decât cei mai rapizi. Această bătălie continuă este prezentă în casele noastre, în școli și la fiecare colț de stradă, făcându-ne să ne privim semenii cu suspiciune în loc de dragoste.
Ceea ce mi se pare cu adevărat dureros este că am început să purtăm în minte ideea că este absolut în regulă ca unii să piardă, iar alții să câștige. Am ajuns să credem că e normal ca vecinul să rămână fără casă dacă noi am reușit să ne luăm una mai mare, sau că e firesc ca un coleg să fie dat afară dacă noi am luat mărirea de salariu. Vedem această rivalitate precum un fenomen real și firesc, ceva natural cu care ne-am născut și pe care nu avem nicio putere să îl schimbăm, exact cum nu putem opri ploaia. Dar aici este marea minciună care ne macină omenia. Nu e nimic natural în a-ți dori să fii mai presus de altul doar ca să te simți tu important. Natura ne învață că totul este legat, că albina are nevoie de floare și pădurea are nevoie de fiecare fir de iarbă, nu că toți trebuie să se mănânce între ei până nu mai rămâne nimic.
Dacă ridici un pic ochii de la problemele tale zilnice și te uiți la cum merg lucrurile pe harta mare a lumii, o să vezi exact aceeași poveste urâtă. Statele lumii fac exact ce facem și noi, dar la o scară care ne dă fiori reci. Tot ce auzi tu despre geopolitică, despre strategii și despre marile puteri care se bat cu pumnul în piept, are la bază lupta surdă pentru resurse. Statele se bat între ele pe gaz, pe petrol, pe pământuri roditoare sau pe apă curată, de parcă ar fi niște bătăuși într-o curte a școlii care nu vor să împartă jucăriile. În această rivalitate fără sfârșit, s-a ajuns ca unele țări să fie extrem de bogate, să aibă drumuri poleite și lux, dar să facă asta numai pe seama sărăcirii altor popoare, luându-le tot ce au mai de preț și lăsându-le în urmă în mizerie și foame.
Acest principiu eronat, ideea că fericirea mea se poate clădi pe tristețea ta, s-a scurs din birourile mari ale conducătorilor până în inima fiecăruia dintre noi. Vedem oameni care încearcă tot timpul să prospere pe seama sărăcirii altor oameni, crezând că dacă adună ei mai mult, vor fi mai fericiți, chiar dacă în jurul lor e jale. Chiar dacă la nivel de societate ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva firesc, ca un fel de „lege a junglei” modernă, adevărul este că e o cale greșită care nu ne aduce decât ură, frică și singurătate. De aici, de la faptul că am acceptat lupta aceasta precum ceva normal, se trag toate necazurile care ne apasă umerii. De aici vin invidia care ne roade, stresul care ne îmbolnăvește și, la final, războaiele acelea crunte care distrug tot ce am construit cu drag.
Este nevoie de o schimbare atât de mare încât să ne facă să privim lumea cu alți ochi. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea fiecărui om de pe pământ, să o curețe de ideea că trebuie să fim lupi unii pentru alții și să o înlocuiască, în mod pașnic, cu gândul că sprijinul reciproc este mult mai benefic pentru toți. Trebuie să înțelegem că, dacă eu te ajut pe tine să ai o recoltă bună, și mie îmi va fi mai bine, pentru că satul va fi bogat și copiii noștri se vor juca împreună fără griji. Această dorință de a ne ajuta trebuie să se vadă peste tot, și între țări, și între vecini, și între oameni care nici măcar nu se cunosc.
Abia după ce toți oamenii își vor însuși această nouă gândire, lumea va putea să treacă la următorul prag al civilizației, acela la care doar visăm acum prin povești. Ar fi o lume fără războaie, unde niciun tată nu mai pleacă la luptă cu frica în sân că nu se mai întoarce, o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia care îți fură demnitatea. Ar fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că energia pe care o consumăm azi să ne păzim de vecini sau să le furăm ce au ar fi folosită pentru a construi spitale, școli și grădini unde să nu mai existe lipsuri. Toate țările ar înflori dacă am înceta să ne mai măsurăm puterile prin numărul de arme și am începe să ne măsurăm valoarea prin numărul de oameni fericiți.
Poate te gândești acum că tu ești mic și că nu ai nicio putere în fața acestor rele uriașe. Poate spui că ești doar un om obișnuit și că nu poți schimba cursul istoriei. Dar te rog să mă asculți: fiecare om are în el puterea de a schimba lumea, chiar dacă nu poartă coroană sau nu are conturi pline. Fiecare dintre noi poate contribui la această nouă mentalitate a sprijinului, lăsând în urmă bătălia asta acerbă pentru bogății care oricum se duc pe apa sâmbetei. Tu poți trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării prin felul în care te porți tu în fiecare zi. Poți alege să nu mai intri în jocul lor de „cine e mai tare” și să fii cel care întinde o mână atunci când cel de lângă tine s-a împiedicat.
Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu vrei sărăcie nici pentru tine, nici pentru cei dragi. Dar trebuie să înțelegem că războaiele și sărăcia nu sunt accidente ale sorții, ci sunt rezultatul direct al acestei rivalități între state, al lăcomiei celor care conduc și care caută mereu resurse noi, dar sărăcind popoare întregi în drumul lor spre mărire. Iar tu, ca om obișnuit, te simți neputincios fiindcă nu ești tu cel care dă ordinele în marile capitale ale lumii. Și totuși, există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi mai bune, una unde frica să nu mai fie stăpână. Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este mai bună decât bătălia permanentă.
Când toți oamenii simpli de pe fața pământului își vor schimba mentalitatea, politicienii care conduc cele mai puternice state vor afla acest lucru. Să nu crezi nicio clipă că ei nu sunt atenți la ce gândim noi. Ei stau acolo unde stau doar pentru că noi le dăm voie să facă asta. Când vor vedea că poporul nu mai vrea luptă, că nu mai vrea să se compare și să se urască pe resurse, își vor modifica și ei acțiunile. Vor fi obligați să înlocuiască principiul rivalității cu principiul sprijinului reciproc, pur și simplu pentru că nu vor mai găsi pe cineva care să vrea să lupte pentru interesele lor egoiste. Și astfel vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia, fiindcă politicienii își ajustează întotdeauna purtarea în funcție de ceea ce gândesc oamenii de rând. Dacă tu, eu și toți ceilalți suntem convinși că sprijinul reciproc e singura cale, ei vor renunța la bătălia pentru resurse și vom trăi, în sfârșit, într-o pace adevărată. Totul începe cu tine și cu curajul de a crede că se poate și altfel, că putem fi oameni buni fără să ne fie frică unii de alții.
Autor: Claudiu Neacșu
