În povestirea „Șoptitorul” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea) este vorba despre un dispozitiv care poate să traducă gândurile plantelor, dezvăluind un război ascuns între plante și animale.
„Șoptitorul”
Autor: Claudiu Neacșu
În mijlocul sălbăticiei pădurii de sequoia din nordul Californiei se afla clădirea modernă a Institutului Hyperion pentru Cercetare Botanică, cu laboratoare pline de echipamente de ultimă generație și rafturi cu plante rare. Într-un astfel de laborator lucra Dr. Tobias Hoffman, un botanist strălucit.
Într-o zi obișnuită de lucru, în laboratorul său încărcat cu recipiente din sticlă, cabluri încâlcite și foi împrăștiate pe masă, Tobias privea concentrat la un monitor plin cu date și își freca tâmplele.
– Dacă ar putea vorbi…, murmură el. Dacă aș putea înțelege ce vor ele să ne spună…
În laborator intră Mariah, îmbrăcată cu un halat alb. Afișând un zâmbet ușor ironic, ea spuse:
– Ce ți-au mai vorbit azi plantele, Tobias?
Obosit, Tobias își ridică privirea din monitor. Însă o scânteie de entuziasm se putea citi în ochii săi.
– Voi afla în curând, Mariah. Sunt sigur că undeva în semnalele astea se ascunde răspunsul.
– Dar tu știi că există și altă variantă, cea în care vei urmări doar… umbre, adică iluzii, toată viața ta.
Tobias arătă ferm spre graficele afișate pe monitor și zise:
– Nu sunt iluzii! Plantele chiar comunică, însă ele fac asta într-un mod pe care noi încă nu-l înțelegem.
…
Noaptea târziu, în laboratorul său, Tobias, cu ochii sticlind de nerăbdare, manevră cu grijă un senzor al unui dispozitiv ciudat și plin de cabluri, aflat pe masa de lucru.
Din boxele calculatorului se auzi un fel de murmur continuu. Tobias privi la șirul de date care apăru pe monitor. Deodată, un sunet distorsionat îi captă atenția.
Emoționat și fascinat, Tobias își zise:
– Nu… Nu poate fi adevărat…
Tobias își puse repede pe urechi o pereche de căști și începu să asculte atent sunetele care deveneau tot mai clare. Deschise un fișier și începu să scrie cuvinte care păreau că se organizează într-un fel de mesaj.
Tobias tastă rapid și activă o funcție care putea să transforme în voce cuvintele scrise pe ecran. Apoi, în căști, el ascultă consternat vocea care vorbea:
– Ajutor… Avem mare nevoie de ajutor, chiar acum… Noi suntem cei vechi… Generalul Nibbles ne va ataca…
Șocat de ceea ce auzise, Tobias își luă de pe urechi căștile. Avea nevoie de câteva clipe în care să proceseze realitatea uimitoare pe care o trăise. Privi la mesajul afișat pe monitor:
„Ajutor! Noi suntem cei vechi.”
– Plantele, zise uluit Tobias, chiar vorbesc. Și nu doar că vorbesc. Ele ne cer ajutorul.
…
În sala de conferințe a Institutului Hyperion, Tobias, îmbrăcat cu un sacou cam larg pentru el, stătea la pupitru, în fața camerelor de filmat, a reporterilor și investitorilor curioși.
Cu voce cam nesigură, Tobias zise, arătând spre ecranul din spatele său:
– Ceea ce vedeți acolo este… Șoptitorul, un dispozitiv care ne dă posibilitatea de a comunica direct cu plantele. Până acum, noi știam că plantele doar reacționează la mediul lor. Însă ele transmit mesaje complexe și pe care noi le putem interpreta.
Din mulțimea prezentă se ridică un murmur. Într-un colț al sălii se afla Owen Gutierrez. Acesta, îmbrăcat cu un costum impecabil și foarte scump, asculta plin de satisfacție ceea ce se transmitea la acea conferință. La final, el îl abordă pe Tobias:
– Domnule Hoffman, vreau să îți spun că m-a impresionat tot ceea ce ai prezentat azi aici. Și sunt absolut sincer când afirm asta. Ceea ce ai realizat este de neprețuit.
Tobias îl privi cu scepticism pe Owen și îi zise:
– Neprețuit… Eu știu bine ce înseamnă pentru oameni ca tine acest cuvânt…
– Te înțeleg, zise zâmbind Owen. Totuși, eu îți ofer ceva concret: o echipă de cercetători, resurse nelimitate și un cec în alb. În schimb, eu vreau doar controlul tehnologiei.
– Control?
– Da. Posibilitățile sunt nelimitate. Inclusiv aplicații militare. În conflictele militare chiar ar fi nevoie de o astfel de soluție…
…
Pe terasa institutului, Mariah se întâlni cu Tobias și îi zise:
– Trebuie să oprești totul.
– De ce? zise mirat Tobias. Tocmai suntem foarte aproape de o adevărată revoluție științifică.
– Nu înțelegi? Dispozitivul tău nu doar traduce gândurile plantelor. Le amplifică. Și nu doar plantele aud… Animalele devin agitate. Am văzut schimbări în comportamentul lor. În curând, întregul ecosistem va fi afectat. Tocmai am analizat toate datele. Le poți vedea și tu.
Vizibil îngrijorat, Tobias zise:
– Și ce vrei să fac? Să renunț la tot? Știi doar ce importantă este această realizare pentru mine.
– Nu vreau să renunți la tot. Vreau doar să fii foarte precaut. Există un pericol în toată această descoperire. Dacă plantele transmit semnale prea puternice, animalele pot reacționa în moduri imprevizibile.
Tobias își coborî privirea, încurcat. Cu voce ezitantă, zise:
– Știu că ai dreptate. Până la urmă, problema asta ține de calibrare. Voi face eu în așa fel încât să reușesc să controlez totul.
…
Pe holurile institutului Hyperion, oamenii se deplasau grăbiți. Peste toată această atmosferă tensionată, știrile afișate pe ecrane vorbeau tot timpul despre descoperirea numită Șoptitorul.
Owen Gutierrez, îmbrăcat la patru ace, reuși să găsească un moment în care laboratorul lui Tobias era pustiu. Se strecură atent în laborator și luă prototipul care stătea neatins pe o masă.
Prinzând alte câteva momente în care nimeni nu îl vedea, Owen ieși fără grabă din laborator, ținând sub haină prototipul Șoptitorului.
După jumătate de oră, la o conferință organizată undeva în afara institutului, Owen le spuse zâmbitor celor prezenți:
– Veți vedea acum puterea unei tehnologii uimitoare. Vă anunț că azi începe o nouă eră a comunicării cu natura.
Owen apăsă pe un buton al dispozitivului. Imediat începură să răsune în difuzoare strigătele Sequoiei. Animalele aflate în preajma institutului începură să se agite tot mai mult. Păsările zburau dezorientate, iar lupii și căprioarele alergau cu disperare.
Tobias, îngrozit, intră în sala de control, unde îl aștepta Nolan, un agent de securitate, care îi spuse:
– Eu vreau să te ajut. Nu e bine să mai rămâi aici, în institut. Cei de sus… te-au catalogat drept… bioterorist. Hai, te ajut eu să ieși de aici. Mai departe, vei vedea tu ce faci…
…
Tobias alerga prin pădurea de sequoia, în plină noapte, printre copacii giganți, urmărit de ecourile haosului din institut. În mijlocul pădurii, se opri în fața unui sequoia străvechi.
Transpirat și disperat, Tobias își apasă mâinile pe scoarța groasă a copacului.
– Te rog, ajută-mă… șopti Tobias. Trebuie să înțeleg ce se întâmplă cu adevărat.
O voce veche și adâncă, de undeva din adâncurile minții lui Tobias, începu să vorbească, însă nu folosind cuvinte, ci senzații, un fel de vibrații care străbăteau aerul nopții. Pentru Tobias, aceasta era vocea Sequoiei.
– Animalele nu sunt dușmanii, Tobias. Animalele, de fapt, sunt victime. Există o ciupercă… Ea manipulează totul… și creează dezordine… Ciuperca…
O revelație șocantă invadă toate gândurile lui Tobias. În mintea lui se formă imaginea unei ciuperci uriașe care creștea și se răspândea printre rădăcinile plantelor, manipulându-le semnalele electrice. Animalele ajungeau să fie afectate, după ce se hrăneau cu plantele. Acest ciclu al distrugerii continua iar și iar, ca un coșmar din care nu te poți trezi.
– Așadar, își zise Tobias, ciuperca face asta… Ea slăbește plantele și asmută animalele. Șoptitorul doar a amplificat procesul. Dacă vreau să opresc haosul, va trebui să acționez foarte repede…
…
În preajma institutului, Nolan îl aștepta pe Tobias să sosească. Lângă Nolan se afla Everlee, o tânără stagiară care hotărâse să fie de partea lui Tobias și a cauzei sale.
În interiorul institutului reușiseră să pătrundă mai multe animale, care, dezorientate și agresive, cutreierau coridoarele.
Tobias, Nolan și Everlee se strecurară printr-un tunel de serviciu, având în plan să ajungă la sala de control a Șoptitorului.
Nolan, care ținea în mâini o armă, zise cu voce șoptită:
– După maxim un sfert de oră, toate animalele din zonă își vor pierde complet controlul. Ce vom face atunci?
Tobias zise:
– Trebuie cât mai repede să reușim să schimbăm frecvența Șoptitorului. Mesajele transmise sunt amplificate și afectează tot ecosistemul. Dacă schimbăm frecvența, putem anula controlul ciupercii.
Everlee se opri și începu să tasteze cu frenezie pe tableta pe care o ținea în mâini.
– Accesul la servere, zise Everlee, este închis. Owen a blocat toate protocoalele de securitate. Dar cred că pot să fac un bypass. Un pic aș vrea să așteptați… Gata. Am reușit.
Tobias o ajută pe Everlee și configură frecvențele.
– Și acum, zise Tobias către Everlee, vreau să treci frecvența la această valoare. Ea va transmite un mesaj sintetizat care să contracareze controlul ciupercii. Știu că e ceva riscant, dar trebuie să încercăm. Mariah e înăuntru. Ne va ajuta și ea.
…
Sub cerul acoperit cu nori și înfruntând vântul puternic, Tobias mergea cu pași iuți pe acoperișul din sticlă și oțel al institutului Hyperion.
Owen, cu chipul contorsionat de la furie, îl urmărea pe Tobias, călcând apăsat pe suprafața de sticlă.
– Ai distrus tot! strigă Owen. Nu ai reușit să înțelegi puterea pe care o aveai. Noi doi am fi putut să schimbăm lumea.
Transpirat și respirând greu, Tobias se opri la marginea acoperișului. Cu voce tremurândă, dar foarte hotărât, el spuse către Owen:
– Scopul tău era să controlezi lumea, nu să o schimbi. Și nu ai înțeles că natura nu poate să fie controlată. În plus, ai crezut greșit că poți să exploatezi natura.
Tot mai furios, Owen strigă:
– Nu vezi ce ridicol ești? Te-ai aliat cu niște plante și cu un copac bătrân…
Tobias încercă să plece cât mai repede de pe locul pe care se afla. Însă Owen se repezi asupra lui, prinzându-l într-o încleștare foarte violentă. Veni imediat Nolan, care se puse între cei doi.
– Fugi acum! strigă Nolan către Tobias.
Cu un ultim efort, privind cu recunoștință către Nolan, Tobias reuși să se îndepărteze. Nolan îl trânti pe Owen și îl imobiliză, folosindu-și toată forța mușchilor. Spumegând de furie, Owen încercă să întoarcă în favoarea sa situația. Însă puterea fizică a lui Nolan îl convinse curând că nu are rost să mai încerce să se împotrivească.
În același timp, din locul în care se afla, Mariah reuși să dezactiveze prototipul.
…
Pădurea, după haosul confruntării, începu să revină la liniștea ei obișnuită. Revitalizând viața din jur, un puls de energie subtilă străbătu toată pădurea. Rădăcinile copacilor emiseră o lumină albă. Frunzele, ca și cum ar fi vrut să își exprime mulțumirea, foșniră ușor.
Tobias, Mariah și Everlee priveau fascinați la pădurea care începea să înflorească din nou. Animalele, care cu puțin timp în urmă alergau dezorientate și agitate, erau acum foarte liniștite și se retrăgeau în mediul lor natural.
– Este incredibil…, zise cu uimire Mariah. Am senzația tot mai acută că natura se vindecă singură.
Everlee zâmbi ușor și zise:
– Eu nu m-aș fi gândit niciodată că o simplă frecvență poate să aibă un efect de felul ăsta. Iar modul în care s-a transmis pulsul acela de vindecare…
Tobias, încă amintindu-și de acțiunea curajoasă a lui Nolan, privea în tăcere la pădurea care își regăsea echilibrul. Sequoia, maiestuoasă și liniștită, părea că trimite către Tobias o ultimă șoaptă de mulțumire.
…
Atmosfera din institutul Hyperion era calmă, plină de speranță. Haosul fusese înlocuit cu activități și cercetări pașnice, în care oamenii de știință prezenți în această clădire voiau să înțeleagă tot mai mult din ceea ce putea fi numit dialog între plante și oameni.
Tobias, îmbrăcat casual, alături de Mariah și Everlee, stătea în biroul său în care pătrundeau din plin razele soarelui.
– Am învățat o lecție importantă, spuse Tobias zâmbind ușor. Dacă noi comunicăm cu natura, nu înseamnă că o controlăm. Dimpotrivă, în felul acesta noi reușim să înțelegem mai bine natura. Și, desigur, ajungem să o respectăm cu adevărat.
– Așa este, zise Mariah. Dacă vrem cu adevărat să facem asta, noi putem să contribuim la construirea unui viitor mai bun.
Everlee râse ușor și zise:
– Gata cu Șoptitorul vechi. Acum noi lucrăm la un prototip nou. Și vom respecta ritmul naturii, desigur. Nu așa am stabilit împreună?
– Un nou început…, zise Tobias. Numai că de data asta vom face totul așa cum trebuie.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
