În fiecare dimineață, dacă te uiți pe geam la furnicarul de oameni care se grăbesc spre serviciu, poți avea senzația că suntem cu toții prinși într-o cursă care nu se mai termină. E o senzație ciudată, ca și cum am fi pe o bandă de alergat care merge din ce în ce mai repede și, oricât de mult ne-am strădui, tot avem impresia că cineva ne suflă în ceafă. Mi-am dat seama că purtăm în noi o oboseală care nu e doar din cauza muncii fizice, ci e o oboseală a sufletului, venită dintr-o lume care ne-a învățat că viața e o luptă continuă în care, dacă nu ești lup, ești mâncat.
Trăim într-o lume care a devenit atât de concurențială încât am început să vedem în fiecare om de lângă noi un potențial rival, nu un prieten sau un sprijin. Această concurență e prezentă peste tot, de la modul în care ne creștem copiii și îi împingem să fie „cei mai buni” din clasă, până la felul în care ne uităm la vecinul care și-a luat o mașină mai nouă sau și-a pus un gard mai arătos. Ni s-a băgat în cap ideea asta, ca un sâmbure de otravă, că resursele pământului și bucuriile vieții sunt limitate și că, dacă eu vreau să am mai mult, tu trebuie neapărat să ai mai puțin. Indivizii au ajuns să concureze între ei pentru orice, pentru atenție, pentru un loc de parcare, pentru o funcție la muncă sau pur și simplu pentru dreptul de a se simți mai „realizați” decât ceilalți.
Ceea ce e cu adevărat trist e că am ajuns să credem că e absolut în regulă ca unii să piardă pentru ca alții să câștige. Ne uităm la cel care a rămas în urmă, la cel care nu s-a descurcat sau care a avut ghinion. Și dăm din umeri spunând că „așa e viața”, că „nu toți pot fi în top”. Vedem toată bătălia asta ca pe un fenomen real și firesc, ceva natural, exact ca ploaia sau ca răsăritul soarelui. Dar aici e marea păcăleală pe care am înghițit-o cu toții. Nu e deloc natural să ne scoatem ochii unii altora pentru o bucată de pâine mai albă sau pentru o funcție mai înaltă. Natura nu funcționează doar prin luptă, ci mai ales prin echilibru. Dar noi am ales să vedem doar partea crudă și să o ridicăm la rang de lege supremă.
Dacă te uiți un pic mai sus de viața noastră de zi cu zi, o să vezi că și statele lumii fac exact același lucru urât pe care îl facem noi la scară mică. Dinamica asta geopolitică despre care vorbesc toți la televizor nu e nimic altceva decât o luptă sălbatică între țări pentru resurse. E o concurență între state, o concurență care nu se mai termină și care ne ține pe toți într-o stare de frică permanentă. Statele se bat pe petrol, pe gaz, pe minerale, pe influență, exact ca niște copii răi care vor să aibă toate jucăriile în colțul lor de cameră. Și, în bătălia asta uriașă, se ajunge ca unele state să prospere enorm, să trăiască în lux și să arunce cu banii pe fereastră, dar numai pentru că au reușit să sărăcească alte state, luându-le ce aveau mai de preț și lăsându-le oamenii în mizerie.
Principiul ăsta eronat, ideea că prosperitatea mea trebuie să vină din sărăcirea ta, s-a lipit de mintea noastră ca o rugină care nu se mai lasă dusă. Vezi oameni care își petrec toată viața încercând să calce pe capetele altora ca să ajungă „cineva”. Chiar dacă la nivel de societate ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva demn de laudă, ca fiind „spirit de învingător”, adevărul e că este ceva profund greșit. Și de aici, de la acceptarea asta tăcută a concurenței ca fiind legea firii, ni se trag toate necazurile. De aici apar stresul, anxietatea, sentimentul că nu ești niciodată destul de bun și, mai ales, lipsa de încredere în cel de lângă tine. Cum să te bazezi pe cineva când știi că și el a fost învățat că trebuie să te depășească?
Este nevoie de o schimbare majoră, o schimbare care să pornească din adâncul sufletului nostru și să se întindă ca o lumină peste tot pământul. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea tuturor oamenilor, nu prin forță, nu prin legi aspre, ci în mod pașnic, prin înțelegere. Trebuie să înlocuim ideea asta veche de concurență cu mentalitatea că singura cale care ne aduce beneficii reale tuturor este cooperarea. Cooperarea nu înseamnă să fim toți la fel, ci să înțelegem că, dacă punem mână de la mână, putem ridica muntele pe care singuri nici nu l-am putea clinti. Această cooperare trebuie să se manifeste peste tot, atât între țări, cât și între oameni, în fiecare zi, în fiecare gest mic.
Gândește-te puțin cum ar fi lumea dacă am trece de pragul ăsta al civilizației unde ne batem ca chiorii pe resurse. Ar fi o lume fără războaie, pentru că nimeni n-ar mai avea de ce să atace pe cineva dacă resursele ar fi împărțite cu drag și cu cap. Ar fi o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia care ne face să ne simțim mai puțin oameni. O lume în care toți oamenii vor prospera, nu unul pe spatele celuilalt, ci toți împreună, ridicând nivelul de trai pentru toată planeta. Toate țările ar putea să se bucure de bogățiile pământului fără să se teamă că mâine vine vecinul cu tancul să le ia ce au.
Poate te întrebi acum ce legătură ai tu cu toate astea. Tu, omul care merge la muncă, care își face cumpărăturile și care se bucură de un weekend liniștit. Ei bine, să știi că fiecare om, inclusiv tu, poate contribui la implementarea acestei mentalități a cooperării la nivel mondial. Nu e nevoie să fii președinte sau miliardar ca să pornești schimbarea. Fiecare om poate trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării mentalității. Putem face ca ideea de cooperare să devină legea supremă în toată lumea, în locul luptei acerbe pentru acapararea de resurse. Tu sigur nu vrei războaie și sărăcie. Știu asta pentru că nimeni cu mintea întreagă nu și le dorește. Dar trebuie să înțelegi că ele sunt rezultatul direct al concurenței între state, al acelei goane nesăbuite după resurse care calcă în picioare alte popoare.
Iar tu, ca om obișnuit, poate te simți mic și neputincios. Te simți așa pentru că nu ești la conducerea celor mai puternice state ale lumii și ai impresia că deciziile tale nu contează. Și totuși, există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi în care să nu mai existe războaie și sărăcie. Puterea ta nu stă într-o armă sau într-o semnătură pe un tratat, ci în modul în care îi faci pe ceilalți să vadă lumea. Fă în așa fel încât alți și alți oameni să înțeleagă de ce cooperarea e mai bună decât concurența. Vorbește cu vecinul, vorbește cu prietenii, explică-le că succesul adevărat e cel pe care îl clădim împreună, nu cel pe care îl furăm de la alții.
După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea, politicienii care conduc cele mai puternice state ale lumii vor afla asta. Ei sunt foarte atenți la ce gândesc oamenii, pentru că au nevoie de susținerea noastră ca să rămână acolo unde sunt. Atunci când masa critică de oameni va spune „nu mai vrem luptă, vrem cooperare”, ei vor fi obligați să-și modifice acțiunile. Vor înlocui principiul concurenței cu principiul cooperării pentru că vor înțelege că asta este singura cale prin care mai pot fi lideri într-o lume nouă. Și astfel, prin schimbarea gândului tău și al celor din jur, vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia. Politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ceea ce gândesc oamenii. Dacă noi suntem convinși că drumul corect este cooperarea, ei vor renunța la lupta pentru resurse și vom trece, în sfârșit, la o treaptă superioară a existenței noastre pe acest pământ.
Autor: Claudiu Neacșu
