În povestirea „Revolta umbrelor” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea), umbrele sunt ființe cu sentimente și dorințe. Ele se ridică și luptă împotriva omologilor lor umani.
„Revolta umbrelor”
Autor: Claudiu Neacșu
Vântul adia ușor peste acoperișul unui zgârie-nori din Orașul Lumina. Era miezul nopții, iar orașul care se întindea dincolo de acest zgârie-nori se asemăna cu un ocean format din lumini pâlpâitoare.
Pe marginea acoperișului, privindu-se una pe alta, stăteau două umbre. Una dintre umbre era tânără și era mereu foarte curioasă să afle cât mai multe despre lumea oamenilor. Cealaltă umbră era în vârstă și foarte înțeleaptă, după ce, timp de mai multe generații, văzuse cum se schimbă lumea.
– Noi, spuse umbra tânără, de ce trebuie să ne ascundem mereu? De ce nu ieșim la lumină, ca să ne arătăm lumii?
Umbra bătrână zise:
– Dacă ne-am arăta oamenilor, ei s-ar teme de noi. Ne-ar vedea ca pe niște monștri.
– Dar știi și tu că nu suntem monștri. Suntem doar… diferiți. Oh…, eu mă întreb de multe ori dacă oamenii vor înțelege vreodată că și noi, umbrele, avem sentimente, avem emoții, avem visuri.
– Cine știe… E posibil ca asta să se îndeplinească într-o zi. Însă, până atunci, noi trebuie să ne protejăm. Cândva, cu mult timp în urmă, visam și eu la o lume în care umbrele și oamenii ar putea trăi în armonie. Deocamdată, noi trebuie să luptăm pentru dreptul nostru de a exista.
…
Victor Ramos, un om de știință strălucit, dar singuratic, se afla încă în fața calculatorului său, în laborator, la miezul nopții. În timp ce el studia cu atenție datele afișate pe ecranul calculatorului, o voce răsună dintr-un colț mai întunecat al laboratorului:
– Victor, trebuie să vorbim.
Victor tresări, se întoarse brusc și zise:
– Shade? Credeam că te-ai culcat.
– Nu pot dormi. Am foarte multe gânduri care mă frământă.
Shade se apropie de Victor, iar forma ei de umbră se contură tot mai clar. Ochii ei deveniră mai strălucitori.
– Umbrele, spuse Shade, sunt tot mai furioase. Ani de zile ele au fost ignorate sau abuzate. Acum ele vor să acționeze.
– Ce vrei să spui? O rebeliune a umbrelor?
– Totul e foarte serios. Umbrele deja au atacat un oficial al orașului.
Șocat, Victor spuse:
– Dar de ce? De ce v-ați răzvrăti acum?
– Noi, spuse umbra Shade, vrem ca oamenii să ne considere ființe gânditoare. Nu suntem doar umbre fantomatice.
– Dar… asta va duce la haos.
– Ai dreptate, Victor. Dar ce altă alegere avem?
– Shade, trebuie să găsim o altă soluție. Nu putem rezolva nimic prin violență.
…
În biroul înaltului oficial al orașului, Victor gesticula nerăbdător. Însă oficialul, din spatele mormanului de documente, se uită la el plictisit.
– Te rog, spuse Victor tot mai disperat, trebuie să mă crezi. Umbrele chiar plănuiesc să atace orașul.
– Umbrele? zise înaltul oficial. Ești sigur că nu ai stat prea mult timp în laborator? Poate că ai nevoie de o vacanță.
– Eu acum nu glumesc! Am văzut cu ochii mei ce pot face umbrele. Ele deja au atacat un oficial.
– Un atac al umbrelor? râse înaltul oficial. Ești om de știință, Victor, nu scriitor de literatură de anticipație. Hai să fim serioși!
– Amenințarea asta, zise furios Victor, trebuie luată în serios!
– Gata! Te-am ascultat destul! Acum vreau să părăsești biroul meu!
În timpul acesta, în zona umbrită a unui parc mai izolat, Landon Jones, un bărbat înalt și impunător, le vorbea umbrelor adunate în fața lui:
– Timpul răzbunării a sosit! Oamenii v-au disprețuit, v-au ignorat, v-au tratat ca pe niște fantome. Însă de acum înainte nu veți mai fi doar niște entități invizibile. Vom lupta pentru o lume nouă, în care umbrele și oamenii vor trăi în egalitate!
Armata de umbre strigă în cor, anunțând începutul unui conflict inevitabil.
…
Victor intră în laborator și, după ce văzu echipamentele distruse și documentele împrăștiate peste tot, îngheță. Raiden Peterson, cu o expresie rece și calculată, îl aștepta în mijlocul laboratorului.
– Ce surpriză plăcută! zise Raiden. Nu mă așteptam să te văd așa de curând.
– Raiden, zise șocat Victor, ce-ai făcut aici?
– Ce trebuia făcut, zise Raiden ridicând din umeri. Ai devenit o piedică în calea progresului.
– Progres? Ce progres? Vrei să distrugi totul?
– Nu totul, Victor. Doar lumea așa cum o cunoști tu. O lume nedreaptă, în care umbrele sunt tratate ca niște sclavi.
– Raiden, te rog, ascultă-mă. Nu este vorba despre o răzbunare. Este vorba despre coexistență.
– Nu, Victor. Acum umbrele vor dicta regulile.
– Dar… de ce faci asta? Eram prieteni.
– Prietenia noastră s-a încheiat în momentul în care ai ales să te opui nouă. Iar acum, Victor, vreau să dispari, înainte să-ți fac și mai mult rău.
Victor ieși din laborator, cu sufletul sfâșiat. Încercă din toate puterile să reziste disperării care îl asalta.
– Nu mă voi lăsa învins, își spuse el. Voi găsi o modalitate să opresc asta. Pentru mine, pentru Shade, pentru toată lumea.
…
În apartamentul său întunecat și pustiu, Victor stătea pe canapea, cu capul în mâini. Din când în când, cu ochii uzi și cu o expresie de durere pe chip, privea la o fotografie care le înfățișa pe Eleanor și Heidi, cele mai apropiate aliate ale lui.
– Am eșuat, își spuse în gând Victor. Le-am pus în pericol. Eu sunt singurul vinovat.
Telefonul sună. După o scurtă ezitare, Victor răspunse.
– Alo? zise Victor.
Se auzi vocea lui Landon Jones, răsunând rece și amenințătoare:
– Victor, ai făcut o alegere proastă. Acum prietenele tale vor plăti pentru asta.
Victor strânse din dinți, încercând să își stăpânească furia.
– Landon, ești un monstru. Vreau să le eliberezi imediat!
– Un monstru? râse Landon. Poate. Dar tu ești cel care a creat acest monstru.
Landon întrerupse convorbirea.
Victor se ridică de pe canapea și începu să se plimbe prin cameră, agitat. Afară se auzeau sirene de poliție și strigăte ale oamenilor. Umbrele atacau tot mai intens. Clădirile erau incendiate, iar oamenii alergau panicați. Orașul devenise un adevărat câmp de luptă. Victor privi pe fereastră și își zise:
– Orașul pe care l-am iubit este distrus. Trebuie să fac ceva. Trebuie să opresc asta.
…
Ținând o torță în mână, Victor se deplasa prin întuneric. Shade, conturându-și pe pereți forma, îl însoțea pe Victor, ghidându-l prin labirintul de tuneluri întunecate și umede.
Tăcerea apăsătoare amplifica fiecare zgomot pe care Victor îl făcea fără voia lui. Câteva umbre începură să danseze pe pereți, creând forme bizare și amenințătoare.
– Atenție, Victor, zise Shade. Simt o prezență…
Victor se opri și zise șoptind, simțind cum transpirația rece i se scurge pe spate:
– Unde?
– La stânga ta, în umbră.
Victor se întoarse brusc și observă o ușă ascunsă. Înainte să poată reacționa, o săgeată zbură pe lângă el, săpând adânc în lemnul ușii.
– Shade! strigă Victor. Acoperă-mă!
Shade se transformă într-un nor întunecat, blocând vederea atacatorilor. Victor profită de moment și aruncă spre ușă torța aprinsă. Se auzi un țipăt înăbușit.
– Hai să mergem! spuse Victor.
Alături de Shade, Victor continuă să înainteze, mereu cu ochii în patru, conștient de faptul că pericolul putea să apară din orice direcție.
După jumătate de oră de mers prin tuneluri, Victor ajunse într-un spațiu deschis, un teren plin de ruine, la capătul căruia se afla o clădire mare, cu două etaje, care părea că nu mai fusese folosită de foarte mult timp.
…
Având ochii vizibil obosiți, dar cu o expresie hotărâtă pe chip, Victor păși în depozitul vechi și abandonat.
Landon, stând pe un tron improvizat din cutii, înconjurat de umbre, îl privi cu un zâmbet satisfăcut pe Victor.
– Ce surpriză să te văd aici, Victor. Credeam că te-ai ascuns ca un șobolan.
Victor, cu voce fermă, zise:
– Am venit să pun capăt acestui coșmar, Landon.
– Un coșmar? râse Landon. Însă tu ai creat acest coșmar, Victor. Tu, cu experimentele tale, cu încercările tale de a ne controla.
– Nu este adevărat! Am vrut doar să înțeleg.
– Nu mă interesează scuzele tale. Ai trădat încrederea noastră și acum vei plăti.
– Landon, ești încă om. Ai o familie, prieteni. Chiar vrei să vezi cum este distrus orașul nostru?
– Familia mea a fost distrusă de oameni ca tine. Prietenii mei au fost disprețuiți și ignorați. Nu mai am nimic de pierdut.
– Dar poți câștiga atât de mult. Putem să construim o lume nouă, împreună. O lume în care oameni și umbre pot trăi în armonie.
– Crezi că e posibil?
– Da, cred. Dar trebuie să începem prin a ne ierta reciproc.
…
Umbrele începură să se rotească în jurul lui Victor, creând un vârtej întunecat.
– Nu vei scăpa de mine, zise Landon către Victor. Niciodată! Știu ce încerci să faci. Însă nu vei putea să mă păcălești.
Landon își concentră puterile, iar umbrele se adunară într-un pumn uriaș, gata să îl zdrobească pe Victor.
Ridicând mâinile, Victor zise:
– Nu trebuie să fie așa, Landon. Putem găsi o cale…
Pumnul format din umbre nu dădea semne că ar vrea să se retragă. Dimpotrivă, el plutea tot mai amenințător asupra lui Victor, pregătit să își aplice lovitura de grație.
Landon făcu un semn către pumnul uriaș și întunecat, poruncindu-i astfel că îl poate termina pe Victor.
În clipa următoare, Shade țâșni dintr-un colț umbrit și se interpuse între Victor și colosul format din umbre. Umbra salvatoare strălucea cu intensitate, reușind astfel să îl protejeze pe Victor.
Pumnul format din umbre se ridică puțin deasupra lui Victor, apoi căzu cu viteza fulgerului peste Shade.
Cu sufletul plin de durere, Victor văzu cum Shade se dizolvă în aer.
– Nu! strigă Victor. Shade, nu poți sfârși așa!
Înfuriat, Victor se năpusti iute spre Landon, pe care îl trânti la pământ, lovindu-l cu pumnii, fără să obosească de loc.
…
Plin de răni de la loviturile încrâncenate ale lui Victor, Landon zăcea întins și aproape fără suflare, incapabil să se mai ridice.
Pumnul uriaș se destrămă, iar umbrele se retraseră într-o margine a depozitului, privind spre Victor.
În depozit intră Raiden, conducând un alt grup de umbre. Raiden privi spre trupul lui Landon, apoi îi zise lui Victor:
– Eu sunt de partea ta acum. Știu că ți se pare ciudat.
– Te-ai răzgândit? zise Victor.
– Landon a exagerat cu folosirea puterii sale… Sunt sigur că tu ai acum să le spui ceva foarte important acestor umbre adunate aici.
Victor urcă pe tronul improvizat al lui Landon, cuprinzând cu privirea mulțimea de umbre adunate în depozit. Acestea așteptau nerăbdătoare cuvintele sale.
– Shade, spuse Victor către umbre, a crezut mereu în voi. A crezut că puteți fi mai mult decât umbre. A crezut că puteți trăi în pace și armonie cu oamenii.
Cu voce puternică, Raiden zise:
– Victor are dreptate. Shade a sacrificat totul pentru voi. Și a murit pentru noi toți, pentru pacea noastră.
– Nu trebuie să ne mai luptăm, continuă Victor. Nu trebuie să ne mai distrugem unii pe alții. Putem construi o lume nouă, împreună. O lume în care oamenii și umbrele pot coexista în armonie.
O umbră tânără, cu ochii strălucitori, făcu un pas înainte și zise cu voce tremurătoare:
– Dar cum vom viețui în armonie cu oamenii? Landon ne-a spus că oamenii ne urăsc.
Victor zâmbi și zise:
– Nu toți oamenii sunt la fel. Și nici toate umbrele. Noi suntem cei care alegem cine vrem să fim.
Raiden ridică mâna și zise către umbre:
– Să jurăm că vom construi o lume nouă, o lume a păcii!
Toate umbrele ridicară mâinile și strigară în cor:
– Jurăm!
…
Pe platforma improvizată din piața centrală a orașului, Victor, ținând în mâini un dispozitiv strălucitor, vorbi către mulțimea formată din oameni și umbre:
– Dragi prieteni, dragi umbre, am trecut prin vremuri grele. Însă astăzi privim spre un viitor mai luminos. Această rebeliune ne-a arătat că suntem mai puternici împreună, oameni și umbre.
Arătând spre dispozitiv, Victor continuă:
– Această tehnologie ne va permite să comunicăm mai bine, să colaborăm și să ne înțelegem reciproc.
Victor îndreptă spre mulțime dispozitivul, proiectând o lumină caldă, care afișa imagini ale oamenilor și umbrelor viețuind împreună, în armonie. Mulțimea izbucni în aplauze care anunțau începutul unei noi ere.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
