În povestirea „Puterea laptelui” (care se citește în circa zece minute, între două stații de metrou), este vorba despre un fermier ale cărui vaci produc un lapte capabil să vindece orice fel de boală.
„Puterea laptelui”
Autor: Claudiu Neacșu
Vacile masive pășteau liniștite sub cerul pe care se adunaseră nori cenușii. August Long le privea cu fascinație tăcută, așa cum făcea, de fapt, în fiecare zi. Ferma lui de produse lactate patrona această zonă de câmpie, locul care reprezenta întreaga lui viață. Deși zona aceasta rurală era pustie și izolată, vacile care trăiau în ferma lui August nu erau ca oricare altele. Blana lor avea o strălucire ciudată, un luciu metalic de care August era tot timpul conștient și, desigur, mândru.
Cu gesturi blânde, August se apropie de una dintre vaci și îi vorbi la fel ca unui om:
– Azi te-ai liniștit, Molly.
August îi mângâie gâtul vacii cu numele Molly, iar aceasta îl privi cu ochii mari, albaștri și reci. Acești ochi reprezentau una dintre particularitățile acestor creaturi modificate genetic. August se simțea de parcă vaca i-ar fi înțeles cuvintele. Și nu era vorba doar despre asta. August simțea o legătură specială cu toate vacile care trăiau în ferma sa.
Un tractor vechi se apropie de fermă, întrerupând liniștea. Vecinul Ronan Martin îl salută pe August:
– Ceva noutăți despre vaci?
– Le mulg azi, spuse August. Sunt convins că laptele lor va schimba ceva în lumea asta.
…
Cu mâinile încă murdare de la munca zilnică, August stătea pe pragul casei sale, privind cum lumina apusului se stinge peste câmpurile arse de soare. Ronan se apropie de fermă, având lângă el o femeie care ținea în brațe un copil slab și palid. Din privirea disperată a femeii, August înțelese că azi era nevoie de el.
– Te rog, zise femeia către August, doctorii din oraș nu mai pot să facă nimic pentru fiul meu. Ei spun că el nu mai are nicio speranță. Însă eu nu vreau să cred așa ceva.
August se uită atent la copilul care nu mai avea aproape niciun fel de vlagă în el. Această femeie venise aici, la ferma lui, sperând nebunește în soluția salvatoare.
– Adu-l înăuntru, spuse August către femeie. Voi încerca ceva.
August aduse într-o cană lapte pe care îl mulsese recent de la Molly. Întinse cana către femeie și îi zise:
– Dă-i să bea. Încet.
Disperarea învinsese deja orice teamă pe care femeia ar fi putut să o aibă. Ea îi dădu fiului ei să bea laptele din cană, apoi așteptă timp de câteva minute. Culoarea reveni în obrajii copilului, care începu să respire mai ușor.
Ronan, uimit, îi spuse lui August:
– Tu, acum, ai reușit să schimbi totul…
…
Într-o dimineață cenușie, patru bărbați îmbrăcați în uniforme negre, înaintau prin noroiul gros aflat în curtea casei lui August. Nu trecu mult și August ieși din casă, privindu-i pe acești musafiri neinvitați. Unul dintre bărbați spuse cu o voce rece ca oțelul:
– August Long? Suntem aici în numele lui Landon Turner. Vrem vacile din ferma asta.
– Nu vând vacile, zise August. Spune-i lui Turner că laptele ăsta nu e de vânzare.
– N-am zis nimic de cumpărat. Noi doar le luăm. Fii deștept, fermierule. Fă ce ți se spune.
– Nu, zise August privind direct în ochii bărbatului.
După câteva clipe de tăcere, oamenii lui Turner scoaseră câte o armă și începură să tragă în grajd, distrugându-l. Vacile, speriate, fugiră pe câmpia vastă. August se aruncă la pământ, protejându-se în spatele unui butoi vechi.
– Nu rezolvați nimic așa! strigă August.
– Ține minte, spuse același bărbat. Dacă Turner vrea ceva, înseamnă că va obține.
Cei patru bărbați se îndepărtară de fermă. În urma lor, August privi furios la grajdul distrus aproape în totalitate. Vacile dispăruseră undeva peste câmpiile întinse.
– Nu s-a terminat, șopti August printre dinți.
…
Ușa camerei în care stătea August se deschise și intră Ana, prietena lui care îl ajuta la treburile fermei. Ana, având o privire întunecată, spuse:
– L-au luat pe Ronan. Și, din ceea ce am aflat, ei îl torturează.
August încremeni. Cu greu, el reuși să spună:
– Știam că Turner nu are limite. Însă la așa ceva nu m-aș fi gândit. Ce vor de la el?
August, evident, știa deja răspunsul.
– Vor laptele, spuse Ana. Și vor să știe cum prelucrezi laptele ăla special. Turner știe că Ronan te cunoaște.
August se așeză pe un scaun, cutremurat.
– Dacă plec după Ronan, risc să expun tot ceea ce știu. Dacă însă nu fac nimic…
– Ronan, zise Ana, este prietenul tău. Nu poți să-l lași în mâinile lui Turner.
August zise:
– Și dacă Turner pune mâna pe lapte? Ai idee ce ar putea face cu asta? Ar putea distruge totul… Laptele nu doar vindecă. El poate și să distrugă…
Simțind povara deciziei pe care trebuia să o ia, August strânse pumnii și zise:
– O să-l scot de acolo. Însă formula laptelui trebuie să rămână secretă, cu orice preț.
Ana zise hotărâtă:
– Merg cu tine.
…
Într-o cameră a casei, August și Ana stăteau aplecați asupra unei hărți, discutând despre planul pe care urmau să-l pună în aplicare.
– Dacă reușim să ajungem la laboratorul vechi, spuse Ana, poate putem prelucra laptele fără ca Turner să ne depisteze.
– Laboratorul, spuse August, este ascuns bine. Avem nevoie de cineva care să ne ajute cu aprovizionarea.
Nina Fowler, o femeie cu privire ascuțită, intră încet în cameră, zicând cu voce calmă:
– Am auzit că aveți nevoie de ajutor. Sunt gata să fac tot ce trebuie.
Ana, privind cu neîncredere spre Nina, zise:
– Planul nostru trebuie să fie discret. Ești sigură că poți fi alături de noi?
– Îl cunosc bine pe Turner, zise Nina. El n-o să mă prindă.
August zise către Nina:
– Sunt de acord să ne ajuți.
După câteva zile, însă, August se gândi dacă nu cumva făcuse o greșeală având prea multă încredere în Nina. El se întâlni din nou numai cu Ana, căreia îi zise:
– Cred că cineva încearcă să ne saboteze. Am descoperit că în laborator lipsesc unele provizii. Și nu ar trebui să lipsească.
Ana spuse:
– Eu niciodată nu am avut încredere în Nina. Și sunt aproape sigură că ea lucrează și pentru Turner.
…
În peisajul pustiu, ruinele fermei fumegau încet. August, cu privirea împietrită de disperare, privea la munca lui de-o viață, acum distrusă. Câmpiile pe care cândva pășteau vacile sale erau acum goale.
Ana, cu chipul încruntat, se apropie de August și îi spuse:
– Oamenii lui Turner vor ajunge în curând aici. Totul e aproape pierdut. Trebuie să luăm o decizie.
– Și Ronan? zise August cu vocea răgușită de durere. Cum aș putea să-l las să moară? Iar dacă Turner pune mâna pe formula laptelui, o va folosi pentru a face rău…
– Știu, zise Ana cu ezitare. Însă tu ești doar un simplu om. Nu poți să salvezi totul. Chiar crezi că vei putea să lupți împotriva lor?
– Ai dreptate. Nu pot să fug. Dacă fug, tot ceea ce am încercat să protejez va fi distrus. Mulți oameni depind de noi. Dacă tot va fi să mă înfrângă Turner, măcar vreau să știu că am făcut totul pentru a-l împiedica să-și ducă la capăt planurile malefice.
Ana, văzând hotărârea lui August, zise:
– Eu voi fi de partea ta și te voi ajuta. Însă trebuie să fim și realiști. S-ar putea să nu supraviețuim…
…
În noaptea care se așternuse, August și Ana se strecurară printre umbrele copacilor, apropiindu-se de fortăreața lui Turner. După ce ajunseră în apropierea turnurilor de pază, Ana îi șopti lui August:
– Aici ar trebui să ne despărțim. Eu voi distrage atenția paznicilor. Tu intri pe partea din spate.
August acceptă această propunere și zise tot în șoaptă.
– Vreau să fii foarte atentă. Nu ne permitem tocmai acum să avem pierderi…
Ana îi făcu un semn lui August că știe ce are de făcut, apoi porni spre poarta principală, făcându-și curaj și încercând să își domolească bătăile nebunești ale inimii. Se apropie de unul dintre paznici și îi spuse cu voce viguroasă:
– Hei! Vreau să vorbesc ceva cu șeful tău.
Paznicul, nedumerit de curajul acestei femei, făcu mai mulți pași din locul pe care se afla. Ana îl privea sfidătoare. În timpul acesta, August se furișă prin intrarea din spate și pătrunse în camera întunecată în care, într-un colț, stătea pe un scaun Ronan, legat și cu chipul plin de vânătăi.
Ronan, după ce îl văzu pe August, zâmbi slab și zise:
– Credeam că nu o să mai vii…
Câțiva paznici intrară în cameră, cu armele îndreptate spre cei doi. În clipa următoare, o rafală pe care Ana o trăsese îi făcu să se întoarcă și să iasă după ea.
August, cu cea mai mare viteză, tăie funiile cu care era legat Ronan. Apoi îl apucă în brațe și ieși cu el din încăpere.
…
August stătea tăcut în fața căsuței pe care o pregătise din timp pentru a fi ascunzătoare. Undeva în spatele său stăteau Ana și Ronan, tăcuți și ei. De undeva din departe se apropiau oamenii lui Turner.
– Nu mai avem mult timp, spuse Ana încordată și nervoasă.
– Trebuie să ne pregătim, spuse August și se îndreptă spre rezervorul cu lapte, ultima speranță care îi rămăsese.
Ronan, palid și cu o teamă ce nu mai putea fi ascunsă, încercă să-l oprească pe August:
– E prea riscant. Dacă nu funcționează planul tău…
– Dacă nu încercăm, zise August, suntem deja morți. Laptele acela, dacă îl voi folosi așa cum trebuie, va deveni o armă. Și e singura noastră armă…
Turner, apropiindu-se de căsuță, strigă către oamenii săi:
– Atacați! Nu lăsați pe nimeni în viață!
August, cu inima bătându-i nebunește, aruncă recipientele cu lapte în direcția bărbaților care atacau. Laptele explodă în nori de vapori strălucitori, o lumină ireală care îi orbi pe oamenii lui Turner, făcându-i să se retragă confuzi și speriați.
Chiar în acel moment, un glonț atinse umărul lui August. Cu sângele curgând din rană, August îngenunche, copleșit de durere…
…
După ce fumul se risipi, August putu să îl vadă mult mai bine pe Turner, care acum avea ochii injectați de furie, iar mâinile îi tremurau de frustrare.
Afișând un zâmbet crud și tăios, chiar dacă starea lui de nervozitate era vizibilă, Turner zise:
– Credeai că te voi lăsa să scapi așa ușor?
August, respirând adânc și luptând cu durerea din umăr, zise:
– Nu mai ai control, Turner. Te-ai prăbușit deja, la fel ca ruinele astea de aici.
Din căsuță ieși Ana, ținând în mâini un revolver îndreptat spre Turner.
– Ești terminat, Turner, zise Ana.
Turner începu să râdă și zise:
– Chiar credeți că mă tem de voi? V-am spus că am un plan. Un plan care va distruge totul.
Chiar atunci, de după un dâmb, apăru Nina, care îi spuse lui Turner:
– Nu ar fi trebuit să te ajut niciodată.
– Ce…, ce spui? bâigui Turner. Îndrăznești să mă trădezi?
Turner, nevoit să accepte realitatea dureroasă pentru el, se prăbuși în genunchi.
…
Câmpiile fermei, sub mâinile harnice ale sătenilor, începură să prindă viață, părând că ele respiră din nou.
Aplecat asupra unui trunchi de copac doborât, Ronan zise către August:
– Uite cât de repede se schimbă totul. Nu m-aș fi gândit vreodată că vom ajunge din nou aici.
Ana, muncind alături de săteni, ridică o bucată de lemn ars și zâmbi în timp ce o așeză în grămada de resturi.
– Totul începe cu primul pas, zise ea. Și deja am făcut mai mulți pași. Uită-te la noi toți. Reconstruim ceva care să dureze.
August, cu inima mult mai ușurată, zise către toți cei aflați lângă el:
– Laptele care pleacă din ferma asta are puterea de a vindeca. Eu l-am văzut deja înfăptuind miracole. Și nu voi mai permite nimănui să-l folosească pentru a distruge vieților altor oameni.
Ana, cu entuziasm, spuse:
– Vom crea un centru de îngrijire. Oamenii vor veni aici, nu doar pentru lapte, ci pentru vindecare.
– Aici e casa noastră, zise August. De data asta, nimeni nu ne va mai despărți. Simt în adâncul sufletului meu că acum clădim viitorul pe care ni-l dorim noi toți.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
