Numai pe voi vrem să vă alegem

NUMAI PE VOI VREM SĂ VĂ ALEGEM!

Drag cititor, vreau să faci acum un mic efort de imaginație. Ceea ce îți voi spune în continuare se va întâmpla doar în mintea ta. Și totuși, dacă îmi ur­mezi îndemnul, s-ar putea să ai parte de o experiență cu trimiteri în viața reală, la ceea ce întâmpini tu zi de zi, la ceea ce deja poți vedea așa de clar.

Stai comod pe o canapea și lasă-ți imaginația să zburde. Gândește-te că ar exista, undeva, o țară în care toți, dar absolut toți locuitorii ei nu știu ce înseamnă sărăcia. Sau, dacă ei cunosc cumva sensul acestui cuvânt, l-au aflat din cărți și din dicționare. Dar, în viața lor obișnuită, ei nu cunosc nici măcar cele mai mici efecte sau implicații ale cuvântului „sărăcie”.

Da, știu, ai putea spune că o astfel de țară este o utopie, o himeră pe care noi nu o vom vedea niciodată transpusă în realitate. Însă eu insist să te lași pur­tat pe aripile imaginației. Scopul cererii mele, așa cum vei vedea în continuare, nu este neapărat acela de a-ți demon­stra ție că utopia poate fi realitate.

În acea țară imaginară, absolut toți oamenii care au împlinit vârsta de opt­sprezece ani au la dispoziție mijloace prin care își pot asigura prosperitatea. Cei dornici să urmeze o carieră în care să meargă la un serviciu sigur și să pri­mească lunar un salariu mai mult decât consistent, sunt liberi să facă asta. Ni­meni nu le poate limita opțiunile. La fel, cei care nu agreează ideea de a semna zilnic condica de prezență și vor să se ocupe cu o afacere care să-i îmbogă­țească până la dimensiuni uriașe, sunt liberi să aleagă liniștiți calea antrepre­noriatului.

Dacă ai merge prin acea țară și ai căuta pe cineva pe care să-l nemulțu­mească nivelul lui de trai, cu siguran­ță nu ai găsi pe nimeni de felul acesta. Absolut toți locuitorii acelei țări se vor declara mulțumiți. Iar pe tine te vor ului toate răspunsurile lor. De la un capăt la altul al țării, toți oamenii sunt prosperi, bine hrăniți, bine îmbrăcați, bine între­ținuți. Fiecare familie deține o locuință excepțională și cel puțin un automobil dintre cele mai bune. Fiecare familie are și un cont de economii în care își păstrează banii adunați lună de lună, fiindcă rămân destui bani după ce s-au făcut toate cheltuielile necesare unui trai îmbelșugat. Dar stai că asta nu e tot. Imaginea­ză-ți că toți oamenii acestei țări se bu­cură de libertate. Ei au libertatea de a călători oriunde și oricând. Au libertatea de a face în spațiul public orice fel de declarații, în limita decenței, evident, fără să fie cenzurați nici măcar un pic. Au libertatea de a crea și de a-și desfă­șura în voie imaginația. Au libertatea de a face studiile pe care și le doresc. Au libertatea de a face carieră în profesia care li se potrivește. Au libertatea de a alege.

Și, așa cum este firesc, toți oamenii acestei țări se simt în siguranță. Și nu doar se simt în siguranță. Ei chiar trăiesc o viață pusă la adăpost de orice fel de factori perturbatori: infracțiuni, droguri, războaie. Conducătorii țării nu interfe­rează niciodată în mod abuziv cu vieți­le liniștite ale celor conduși. S-ar putea spune că locuitorii acestei țări aproape nici nu simt faptul că ei ar avea conducă­tori. Ei simt doar beneficiile, bunăstarea, libertatea, siguranța, fericirea. Conducă­torii sunt undeva acolo, sus, într-un loc din care ei veghează la viața minunată a celor conduși.

Am putea gândi că această țară imaginară este raiul pe pământ. Este o țară în care toți oamenii sunt prosperi, liberi, protejați, fericiți. Este o țară în care dreptatea nu este un simplu cuvânt, ci este o realitate cu care toți sunt foarte obișnuiți. Justiția este cu adevărat justiție. Corupția este doar o noțiune abstractă.

Jan Miense Molenaer (1610–1668), pictor olandez, Dansând pe o stradă de sat, c. 1630

Acum ai putea să te întrebi dacă această țară imaginară poate exista și în realitate. Răspunsul meu este că da, o astfel de țară poate să existe și în rea­litate. Vreau să îți amintesc faptul că cei aflați la conducerea unei țări dețin PUTEREA. Iar cuvântul „pu­tere” este în strânsă legătură cu verbul „a putea”. Puterea este ca o unealtă. Poți să folosești această unealtă sau poți să NU o folosești. Poți să folosești unealta puterii pentru a face bine sau, dimpotrivă, poți să o folosești pentru a face rău. Conducă­torii pot folosi PUTEREA pentru a le face celor conduși cel mai mare rău sau, dimpotrivă, cel mai mare bine. Conducătorii pot folosi PUTEREA pentru a negocia de la egal la egal cu condu­cătorii altor țări. Sau, dimpotrivă, aceeași conducători au pu­terea de a decide că e mai simplu, mai profitabil și mai comod pentru ei să accepte orice fel de compromisuri în negocierile sau relațiile cu conducătorii altor țări, chiar și compromisuri în defavoarea celor conduși. Cu alte cuvinte, conducătorii de­țin puterea de a face tot ceea ce vor ei. Exact asta înseamnă verbul „a putea”. Dacă ai putința de a face ceva, sigur vei face. Totul este să vrei cu adevărat să faci.

Dacă NU ar avea PUTERE, conducătorii nu ar mai fi acolo, sus. Ei ar fi aici, jos, în același rând cu noi, oamenii simpli. Însă conducătorii sunt acolo, sus. Ei dețin puterea. Iar noi, oamenii simpli, suntem aici, jos. Noi, oamenii simpli, i-am mandatat pe conducători să folosească instrumentul puterii. Mai departe, din clipa în care au pe mâna lor puterea, conducătorii au putința de a transforma în raiul pe pământ țara pe care o guvernează. Ei au cu adevărat această putință. Nu stau în picioare argumentele care încearcă să ne convingă de faptul că nu poți negocia chiar orice cu mai-marii lumii. Ba da, poți negocia exact așa cum vrei tu, cu toți mai-marii lumii. La aceste negocieri, în calitate de conducător, NU ești niciodată lipsit de putere și, mai ales, NU ești niciodată singur. Ai de partea ta un URIAȘ, un colos tăcut și care, dacă este nevoie, poate să mute munții și poate să își impună voința în fața mai-marilor lumii. Acest colos este poporul format din milioanele de oameni simpli, oameni gata să sară în ajutorul conducătorilor care sunt cu adevărat DE PARTEA LOR. Privește puțin în istorie și vezi cazurile popoarelor pe a căror voință nu a reușit să o înfrângă nimeni dintre mai-marii lumii.

De fapt, în situația în care voința poporului coincide cu voința conducătorilor acelui popor, orice alte forțe care ar dori să supună în diverse moduri colosul tăcut ar fi lipsite de posibilitatea de a face asta. Varianta ingerințelor externe există numai atunci când între popor și conducătorii lui se produce o ruptură. Ei bine, în cazul țării pe care ne-o imaginăm noi acum, poporul întreg își dorește exact conducătorii binefăcători pentru el. Dacă le-ai spune locuitorilor acelei țări că a cam venit timpul să își aleagă alți conducători, ei ți-ar replica îndată ceva de felul acesta: „Dar de ce să ne alegem alți conducători? Noi suntem foarte mulțumiți cu conducătorii pe care îi avem acum. Numai pe ei vrem să-i alegem! Da, toți îi alegem numai pe ei, fiindcă ei ne oferă această viață îndestulată, liberă, sigură și fericită. De ce am avea nevoie de alți conducători?”

Cei care compun poporul așa de mulțumit de propria lui viață sunt atașați de conducătorii lor. Acest atașament merge până în punctul în care cei conduși sunt gata să lupte pentru a-i apăra pe conducători, chiar și până la sacrificiul suprem. Este clar că alți pretendenți la putere nu sunt bine văzuți de către acest popor. Nu contează dacă acei pretendenți sunt etichetați în moduri mai mult sau mai puțin onorabile pentru ei. Nu contează dacă intențiile lor sunt cu adevărat bune. Nu contează dacă ei sunt văzuți ca niște extremiști, conservatori sau liberali. Contează doar faptul că oamenii simpli și fericiți se simt foarte bine cu conducătorii lor, cu cei care deja au dovedit din plin că s-au preocupat de binele celor conduși. Acești oameni simpli nu vor alți conducători. Ei vor să-i conducă pentru totdeauna numai cei care le oferă prosperitate, libertate și siguranță.

Conducătorii acelei țări în care toți cei conduși sunt foarte mulțumiți de viața de zi cu zi stau foarte liniștiți pe locurile lor, fiindcă nimeni nu le poate amenința poziția de putere. Poporul îi sprijină, îi adoră, îi dorește pentru totdeauna la conducerea țării. S-a încheiat un fel de pact între conducători și popor, un pact al națiunii pe care nimeni și nimic nu o poate atinge.

Și acum, drag cititor, îți voi spune de ce ți-am cerut să îți imaginezi o astfel de țară în care toți oamenii sunt prosperi, liberi și fericiți. Este posibil ca, în viața reală, conducătorii țării tale să nu fie așa de buni precum cei din acel exemplu imaginar. Și s-ar putea să constați că acești conducători se plâng mai mereu de faptul că alți pretendenți la putere vor să le ia locul. Acei pretendenți, dacă primesc și etichete precum „extremiști”, vor avea parte de o demonizare adusă la dimensiuni exorbitante. Conducătorii imperfecți vor rostogoli un întreg aparat de represiune asupra celor care dau semne că ar putea să le ia din mâini puterea. Vor folosi un arsenal uriaș de propagandă și manipulare, încercând să îi convingă pe cei conduși că forțe dușmănoase au de gând să răstoarne ordinea de drept și, desigur, să producă un dezastru. Conducătorii imperfecți vor arăta mereu cu degetul spre „extremiști” și vor declara sus și tare că e de preferat o lume imperfectă, fiindcă este singura cea mai bună lume pe care o avem. Evident, o astfel de retorică este falsă, fiindcă noi, umanitatea, trebuie să evoluăm mereu și să tindem spre perfecțiune, nu să rămânem încremeniți în modele imperfecte de guvernare.

Conducătorii imperfecți depun eforturi colosale pentru a combate elementele care le amenință poziția de putere. Iar aceste eforturi se pot dovedi inutile, până la urmă, fiindcă nemulțumirea celor conduși, crescând continuu, ajunge să atingă acea masă critică prin care conducătorii imperfecți vor fi înlăturați de la putere. Conducătorii imperfecți ar face mai bine să folosească instrumentul puterii în așa fel încât ei să devină conducători perfecți și să îi guverneze pe oameni exact așa cum am descris eu în exemplul imaginar de mai sus. Dacă ei ar proceda în acest mod, ar dispărea instantaneu orice fel de amenințări, extremiste sau nu, la adresa puterii lor. Nu ar mai fi nevoie de atâtea eforturi pentru a-i convinge pe cei conduși că cineva încearcă să facă rău țării. Pur și simplu oamenii nu ar mai „hrăni” alte entități hotărâte să acceseze puterea. Acele entități s-ar stinge de la sine sau nu ar apărea deloc, fiindcă ele nu ar avea teren prielnic de dezvoltare, în condițiile în care absolut toți cei conduși sunt foarte mulțumiți cu viața lor și de felul în care sunt guvernați. Dacă între conducători și cei conduși nu există niciun fel de ruptură, toate canalele prin care orice fel de alte forțe, fie ele extremiste sau nu, vor să ajungă la putere, sunt complet închise.

Cea mai bună cale prin care conducătorii se pot menține la putere este cea care îi determină pe toți cei conduși să le spună conducătorilor, din proprie și fermă convingere, aceste cuvinte: „Numai pe voi vrem să vă alegem!”

”Drag cititor, stai comod pe o canapea și lasă-ți imaginația să zburde. Gândește-te că ar exista, undeva, o țară în care toți, dar absolut toți locuitorii ei nu știu ce înseamnă sărăcia. Sau, dacă ei cunosc cumva sensul acestui cuvânt, l-au aflat din cărți și din dicționare. Dar, în viața lor obișnuită, ei nu cunosc nici măcar cele mai mici efecte sau implicații ale cuvântului «sărăcie». Da, știu, ai putea spune că o astfel de țară este o utopie, o himeră pe care noi nu o vom vedea niciodată transpusă în realitate.”

Autor: Claudiu Neacșu
Prozator, eseist

Sursa: Revista Culturala Leviathan