Ne-am obișnuit să trăim într-un zgomot permanent de coate date în coaste, un zgomot pe care îl numim cu mândrie progres, dar care, în realitate, ne seacă de toată vlaga și de toată bucuria de a fi pur și simplu oameni.
Te trezești dimineața și, înainte să-ți bei cafeaua, lumea îți strigă deja în ureche că trebuie să fii mai bun decât vecinul, mai rapid decât colegul și mai descurcăreț decât cel de la televizor. Trăim într-o lume care a devenit atât de încrâncenată în ideea asta de întrecere, încât am ajuns să credem că aerul e pe terminate și că, dacă tu respiri adânc, eu s-ar putea să rămân fără. Această dorință de a ne depăși unii pe alții cu orice preț s-a strecurat în mințile noastre ca un hoț care ne fură liniștea și ne face să privim orice alt suflet ca pe o amenințare. Indivizii au ajuns să lupte între ei pentru firimituri, convinși fiind că viața e un tort mic din care doar cei mai aprigi apucă o felie, în timp ce restul trebuie să privească flămânzi de pe margine.
Ceea ce mi se pare cel mai dureros este că am început să purtăm în suflet ideea că e absolut în regulă ca unii să piardă, iar alții să câștige. Ne uităm la cel care a rămas în urmă, la cel care nu s-a descurcat sau care a avut ghinion, și dăm din umeri spunând că așa e legea firii, că nu toți pot fi în față. Vedem această rivalitate permanentă precum un fenomen real și firesc, ceva natural cu care ne-am născut și pe care nu avem cum să-l schimbăm, exact cum nu putem opri ploaia sau vântul. Dar aici e marea păcăleală. Nu e nimic natural în a-ți dori ca semenul tău să eșueze doar pentru ca tu să pari mai reușit. Natura, dacă te uiți cu atenție la ea, e despre echilibru și despre cum totul se leagă, nu despre cum un copac încearcă să sufoce toți ceilalți copaci din pădure doar ca să fie el singur sub soare.
Dacă ridici un pic ochii de la ograda noastră și te uiți la marile puteri, la statele astea care decid soarta lumii, o să vezi exact aceeași poveste urâtă, dar la o scară care ne dă fiori. Tot ce auzi tu despre geopolitică, despre strategii și despre marile mutări de pe tabla de șah a lumii, are la bază lupta surdă pentru resurse. Statele se bat între ele pe gaz, pe petrol, pe minerale, pe pământuri roditoare, exact ca niște bătăuși în curtea școlii care nu vor să împartă jucăriile. În nebunia asta de a fi „cea mai mare putere”, s-a ajuns ca unele țări să trăiască în lux și să prospere enorm, dar să facă asta pe seama sărăcirii altor popoare, luându-le ce au mai de preț și lăsându-le în mizerie.
Acest principiu eronat, ideea că bogăția mea se clădește pe lipsa ta, s-a lipit de pielea noastră ca o rugină care nu se mai lasă dusă. Vezi oameni care își petrec toată viața încercând să adune munți de lucruri prin orice mijloace, crezând că dacă vecinul lor e sărac, ei sunt automat mai bogați. Chiar dacă la nivel de societate ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva firesc, ca un fel de „spirit de învingător”, adevărul e că este o cale greșită care nu ne aduce decât ură și frică. De aici, de la faptul că am acceptat lupta aceasta precum ceva normal, ni se trag toate necazurile care ne apasă. De aici vine teama că mâine s-ar putea să rămânem fără nimic, de aici vine stresul care ne îmbolnăvește inima și tot de aici vine singurătatea aia grea, pentru că într-o lume unde toți se întrec, nimeni nu mai are timp să fie cu adevărat prieten.
Este nevoie de o schimbare atât de mare încât să ne facă să privim lumea cu alți ochi. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea fiecăruia dintre noi, să o înlocuiască, în mod pașnic, cu gândul că sprijinul reciproc este mult mai benefic pentru toți. Trebuie să înțelegem că munca în echipă și ajutorul dat celui de lângă tine ne fac viața mai ușoară tuturor, nu doar unuia singur. Această dorință de a ne ajuta trebuie să se simtă și între țări, și între vecini, și între colegii de muncă. Abia după ce toți oamenii își vor însuși această nouă gândire, lumea noastră va putea să treacă la următorul prag al civilizației, acela în care nu ne mai măsurăm valoarea prin cât de mulți oameni am lăsat în urmă.
Imaginează-ți o lume fără războaie, unde niciun tată nu mai pleacă la luptă să nu se mai întoarcă, o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia lucie care îți fură speranța. Ar fi o lume în care toți oamenii vor prospera, nu pentru că au furat de la alții, ci pentru că au pus mână de la mână să construiască ceva trainic. Toate țările ar putea să înflorească dacă energia care se duce azi pe tancuri și pe bombe s-ar duce pe spitale, pe școli și pe o viață mai bună pentru fiecare copil, indiferent unde s-a născut. Și să știi că tu, în simplitatea ta, ai o putere uriașă în toată povestea asta. Nu trebuie să fii președinte sau miliardar ca să pui umărul la schimbarea lumii.
Fiecare om poate contribui la această nouă mentalitate a sprijinului, lăsând în urmă rivalitatea asta acerbă pentru bogății. Poți trimite către ceilalți acest fenomen al schimbării prin modul în care te porți tu în fiecare zi. Poți alege să nu mai intri în jocul lor de „cine e mai tare” și să alegi să fii cel care întinde mâna. Tu sigur nu vrei războaie și sigur nu vrei sărăcie, pentru că nimeni cu inima întreagă nu-și dorește așa ceva. Însă războaiele și sărăcia nu pică din cer. Ele sunt rezultatul acestei bătălii între state care caută mereu resurse noi, dar sărăcind alte state în drumul lor spre mărire.
Poate te gândești că ești prea mic și că nu vei reuși să împiedici marile rele, fiindcă nu ești tu cel care conduce statele puternice. Și totuși, există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi mai bune. Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este infinit mai bună decât lupta permanentă. Vorbește cu prietenii tăi, arată-le prin fapte că atunci când ne unim forțele, pământul roditor e mai bogat pentru toți. După ce marea masă a oamenilor simpli își va schimba mentalitatea, politicienii care conduc lumea vor afla asta. Să nu crezi că ei trăiesc într-o bulă unde nu pătrunde nimic. Ei sunt foarte atenți la ce gândesc oamenii, pentru că puterea lor depinde de acceptarea noastră.
Atunci când politicienii vor vedea că noi nu mai vrem luptă, că nu mai vrem să ne comparăm și să ne batem pe resurse, își vor modifica și ei acțiunile. Vor fi obligați să înlocuiască principiul rivalității cu principiul colaborării, pur și simplu pentru că nu vor mai avea sprijin pentru vechiul lor mod de a face lucrurile. Și astfel vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia, fiindcă politicienii își ajustează purtarea în funcție de ceea ce gândesc oamenii de rând. Dacă tu, eu și toți ceilalți suntem convinși că sprijinul reciproc e singura cale, ei vor renunța la bătălia pentru resurse și vom trăi, în sfârșit, într-o pace adevărată. Totul începe cu tine și cu curajul de a crede că se poate și altfel.
Autor: Claudiu Neacșu
