În povestirea „Metal și oțel sub asediu” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea), metalul și oțelul din întreaga lume se află în pericolul de a dispărea pentru totdeauna.
„Metal și oțel sub asediu”
Autor: Claudiu Neacșu
Străzile aglomerate ale orașului San Francisco începeau o nouă dimineață cu cer senin. Pe una dintre aceste străzi se plimba Evan Walker, un om de știință cu vârsta de patruzeci de ani, cu o privire intensă și păr grizonat.
Deși totul părea normal la acele ore ale dimineții, Evan avea tot mai des senzația că ceva urât se va întâmpla. O neliniște vagă parcă plutea în aer, iar el privea la tot ceea ce se afla în jurul său, cu o îngrijorare tot mai mare.
După ce trecu pe lângă un grup de turiști care își făceau poze la Golden Gate, Evan își scoase din buzunar telefonul mobil și își verifică din nou mesajele. Era a cincea oară când făcea asta, în acea dimineață. Însă nu primise niciun mesaj cu noutăți. O umbră trecu peste chipul său.
Unul dintre turiști, zâmbind și fără să știe ce se întâmpla în mintea lui Evan, zise către un alt turist:
– Uite, Golden Gate! Este absolut uimitor, nu-i așa?
– Da, spuse celălalt turist. E ca și cum ar fi veșnic.
Evan se opri și privi și el podul. Prin minte îi trecu fulgerător o imagine în care podul se micșora tot mai mult, până când din el nu mai rămânea nimic…
…
Laboratorul în care Evan se afla era situat undeva sub ocean, având pereți groși din oțel și fiind iluminat de becuri fluorescente. În el erau instalate tot felul de echipamente avansate și monitoare care afișau imagini de pe fundul oceanului.
Evan stătea concentrat în fața unui microscop. În spatele lui era Malia Baker, o asistentă de laborator, cu vârsta de treizeci de ani, cu păr scurt și o atitudine energică, având un braț protetic, din metal, în urma unui accident. O echipă de cercetători era prezentă acolo. Toți erau curioși să afle ce descoperise Evan.
– Ai găsit ceva? zise Malia către Evan. Ceva ce ar trebui să știm?
Evan se ridică de la microscop și zise:
– Priviți! Nu e ceva obișnuit.
Pe un ecran apăru imaginea unui vierme minuscul, strălucitor, care devora rapid o bucată de metal. Toți rămaseră uimiți.
– Dar, zise unul dintre cercetători, cum poate să facă așa ceva?
– Nu știu, zise Evan. Cert este că aceste creaturi pot să transforme materia așa cum nici nu ne putem imagina. Iar consecințele ar putea fi înfiorătoare. Eu cred că nu se va întâmpla nimic bun.
O tăcere grea se instală în tot laboratorul. Fiecare se gândea la partea îngrozitoare a acestei descoperiri.
…
Evan se afla în biroul său minimalist, lucrând la o prezentare pe care urma să o susțină în curând. Auzi o bătaie în ușă.
– Intră! zise Evan.
În birou intră Axel Harris, un CEO cu vârsta de cincizeci de ani, îmbrăcat cu un costum elegant. Acesta se așeză pe scaunul gol aflat în fața biroului și zise:
– Tocmai am aflat despre descoperirea ta, Evan. Ce să zic… Chiar sunt impresionat.
Evan, pe un ton precaut, zise:
– De ce ai venit aici, Axel?
– Îți spun, zise Axel. Viermii ăia… sunt motivul vizitei mele aici. Îți dai seama ce pot ei să facă pentru industria minieră? O adevărată revoluție! Cu costuri mici, obții rezultate mari.
– Viermii ăia, zise Evan, sunt periculoși. Ei nu pot fi folosiți așa cum vrei tu. Nu îți voi permite așa ceva.
– Hai să fim serioși, Evan. Cred că tu nu îți dai seama de adevăratul lor potențial. Hai să schimbăm lumea! Uite, eu îți spun că, dacă nu colaborezi cu mine, voi face publică descoperirea ta. Și ce crezi că se va întâmpla atunci? Sunt sigur că nu îți va plăcea varianta asta. Așa că este mai bine să accepți oferta mea.
…
Pe podiumul din sala de conferințe iluminată artificial, în fața unui ecran mare care arăta grafice și imagini ale viermilor, Evan își ținea prezentarea. Oamenii de știință prezenți acolo îl priveau și îl ascultau cu atenție maximă. Însă, după terminarea prezentării, ei nu păreau deloc convinși.
– Creaturile astea, zise Evan, pot să provoace un dezastru uriaș. Trebuie să luăm urgent măsuri preventive.
Un om de știință râse disprețuitor și zise:
– Exagerezi, Evan. Eu tocmai am văzut niște viermi minusculi… Unde e apocalipsa?
Un alt om de știință zise:
– Hai să nu ne panicăm nejustificat. Alarmismul ăsta nu face deloc bine comunității științifice.
Undeva în spate stătea Malia, care privea îngrijorată cum Evan încearcă să își păstreze calmul.
– Dacă ignorăm acest pericol, zise ferm Evan, am putea face cea mai mare greșeală.
Un al treilea om de știință zise:
– Cred că ești prea implicat emoțional. Poate e mai bine să iei o vacanță.
Dezamăgit că mesajul său nu avusese efectul dorit, Evan coborî de pe scenă și se îndreptă spre ieșire. Malia îl ajunse din urmă și îi zise:
– Nu te lăsa doborât. Trebuie să continuăm să găsim o soluție.
…
Atmosfera din laboratorul încărcat cu echipamente și mostre era liniștită, dar, în același timp, destul de tensionată.
Malia lucra cu o mostră de viermi, aflată într-un container special. Deși ea se gândea tot timpul că trebuie să fie foarte atentă atunci când mută containerul, o mică greșeală fu de ajuns ca unul dintre viermi să cadă pe brațul ei protetic.
Plină de groază, Malia văzu cum viermele începe să consume metalul brațului protetic.
– Evan…, zise Malia cu voce tremurândă, am făcut o greșeală. Un vierme a scăpat.
Evan se întoarse rapid din locul pe care se afla și veni lângă Malia.
– Stai nemișcată! zise Evan. Voi încerca să îndepărtez viermele.
Cu toate că se strădui, Evan nu reuși să scoată viermele din brațul protetic. Metalul deja se degrada rapid.
Îngrozită, Malia zise:
– De ce nu se oprește?
Evan se repezi spre unul dintre sertare și luă de acolo o cutie din plastic. Îi scoase capacul, apoi, din ea, turnă pe brațul protetic o soluție specială.
– Deteriorarea, zise Evan, s-a încetinit, însă nu s-a oprit complet. Va trebui să te duc la spital, chiar acum.
…
În spațiul neconvențional al biroului lui Greyson Stewart, cu hărți vechi pe pereți și cu specimene ciudate în borcane din plastic, se aflau Evan și Malia, care era slăbită, având înfășurat în bandaje brațul afectat.
Greyson era un biolog excentric, cu vârsta de patruzeci și cinci de ani, îmbrăcat cu haine simple și practice. Acesta, după ce analiză cu un interes morbid bucata de metal afectată de viermi, zise către Evan:
– Dacă viermii ăștia chiar devorează metalul…, am impresia că e mai mult o poveste de groază, decât o descoperire științifică…
Evan zise:
– Am nevoie de tine, Greyson. Tu ești singurul om de știință care poate gândi în afara tiparelor și a convențiilor. Nu numai Malia e în pericol, ci întreaga lume. Trebuie să găsim urgent o soluție.
Greyson privi la bandajele de pe mâna Maliei, apoi zise:
– Bine. Am putea face o încercare. Eu mă gândesc acum că, dacă vrem să destabilizăm viermii, am putea folosi o frecvență sonică de întrerupere. Însă pentru asta avem nevoie de echipamente speciale și de autorizații… Adică va trebui să luptăm din greu și cu birocrația.
– Trebuie să încercăm, zise Malia cu voce slabă și încercând să își ascundă suferința.
…
Într-un SUV negru, urmat de o echipă de securitate, Axel Harris sosi, în plină noapte luminată doar de lună, în fața intrării minei aflate într-o vale aridă. Câțiva muncitori din mină erau prezenți acolo.
Axel coborî din SUV și privi la containerul pe care unul dintre oamenii lui îl ținea în mână. Zise către întreaga echipă:
– Eu am reușit cu mare greutate să sustrag din laboratorul lui Evan acest container, așa că fiți foarte atenți. Nu vom avea altul la dispoziție.
Cu un zâmbet rece, Axel continuă:
– De azi înainte, mineritul nu va mai fi niciodată la fel. Haideți, deschideți containerul! Să vedem cu ochii noștri ce pot face viermii ăștia!
Oamenii lui Axel duseră containerul lângă un utilaj vechi și ruginit, aflat lângă intrarea din mină. Deschiseră containerul, apoi viermii minusculi se răspândiră rapid, strălucind sub lumina lunii. Devorară cu iuțeală utilajul din metal, sub privirile uimite ale celor prezenți acolo. Însă viermii nu se opriră. Se deplasară rapid la celelalte utilaje care erau funcționale, pe care le devorară ca niște fantome înfometate.
Muncitorii începură să intre în panică. Unul dintre ei zise către Axel:
– Totul se… topește! Ce se întâmplă aici?
– E viitorul, zise Axel. Resurse infinite, cu prețuri minime.
…
Într-o cameră adiacentă a laboratorului în care Evan și Greyson lucrau la un dispozitiv masiv, Malia stătea pe un pat de spital improvizat, conectată la aparate.
Pe fundal, de la un televizor prins pe perete, se auzeau știrile care relatau despre distrugerile masive din oraș și despre alarmele de urgență care sunau în mod constant.
Evan, cu mâinile tremurânde și plin de transpirație, lucra de zor să conecteze dispozitivul la ecranele care afișau frecvențele fonice. Zise către Greyson:
– Trebuie să ne grăbim. Viermii se răspândesc tot mai mult și vor depăși zona orașului.
– Știu, zise calm Greyson. Dacă ticălosul de Axel nu ar fi furat containerul…
– E prea târziu pentru regrete. Hai să verificăm dispozitivul.
– Asta vom face acum. Dar trebuie să fim foarte atenți. Dacă rata de frecvență e greșită cu doar un mic procent, viermii vor deveni și mai agresivi.
Evan auzi cum Malia geme pe patul ei, așa că merse repede la ea.
– Nu mai suport…, zise Malia încet. Hai să terminăm odată cu asta.
– Vom reuși, zise Evan. Vreau doar să mai reziști puțin, încă puțin.
Greyson zise:
– Este gata dispozitivul. Hai să-l testăm acum!
Greyson apăsă butonul de activare. Un sunet înalt și puternic începu să vibreze prin toți pereții laboratorului.
…
Zeci de oameni fugeau panicați de pe podul Golden Gate. Viermii devorau structura din oțel, iar podul se clătina sub propria greutate.
Într-o camionetă plină cu echipamente, Evan și Greyson ajunseră la baza podului Golden Gate, privind înfiorați la oamenii care alergau, la mașinile abandonate și la echipele de salvare. Evan îi zise lui Greyson:
– Vom amplasa dispozitivul aici, la baza podului. Sper să funcționeze și în locul ăsta, altfel întregul oraș va fi distrus.
Evan și Greyson lucrară rapid la montarea dispozitivului sonor, în timp ce segmente din pod se prăbușeau în golful de dedesubt, iar echipele de salvare încă încercau să controleze mulțimea panicată.
Evan apăsă butonul de activare. Un sunet de înaltă frecvență porni îndată din difuzoare. Vibrațiile sonice trecură prin aer și prin toată structura metalică a podului. Viermii se opriră, apoi, tremurând violent, se prăbușiră la pământ, ca niște particule de praf metalic.
– S-au dezactivat…, spuse ușurat Greyson.
– Da, zise Evan. Dar nu putem să ne oprim aici. Trebuie să continuăm în restul orașului operațiunea asta.
Ceva mai liniștiți, Evan și Greyson priviră la podul care, deși era avariat, rămăsese în picioare.
…
Recuperându-se după intervenția chirurgicală, Malia stătea pe patul unui spital din San Francisco. Ea deschise ochii și văzu chipul îngrijorat al lui Evan. Îi spuse:
– Am reușit…
– Da, zise Evan cu lacrimi în ochi. Ești bine. Ai o proteză nouă, funcțională.
– Însă viermii…, zise Malia privind pe fereastra mare și care oferea o priveliște asupra orașului devastat.
– Viermii sunt sub control. Totul e bine acum.
Ușa camerei se deschise și intră Greyson, urmat de oficiali ai orașului. Pe chipurile lor se puteau citi respectul și recunoștința. Un oficial îi spuse lui Evan:
– Întregul oraș îți este dator. De fapt, nu ai salvat numai orașul nostru, ci o lume întreagă.
– Nu am fost singur, zise umil Evan. Greyson m-a ajutat, alături de Malia. Noi am fost o echipă.
Greyson, zâmbind, spuse:
– Și am avut la dispoziție așa de multe resurse… Fără ele nu am fi putut să luptăm cu dezastrul ăsta. Dar acum, gata, pericolul a trecut. Trebuie să începem să construim ceva nou.
Oficialul spuse:
– Noi vă asigurăm că vă vom sprijini noul vostru institut, cu cât mai multe resurse. Vrem să nu se mai întâmple niciodată așa ceva.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
