Ai stat vreodată să asculți liniștea aia care se lasă imediat după ce apune soarele și s-a terminat toată agitația zilei, când rămâi doar tu cu gândurile tale pe marginea patului sau la o cană cu ceai? Poate că erai ieri grăbit, cu fruntea încrețită, alergând dintr-o parte în alta de parcă erai la un concurs unde linia de sosire se tot mută mai încolo cu fiecare pas pe care îl faci. Te-ai întrebat vreodată de ce ne simțim așa, de parcă am fi mereu într-o cursă contra cronometru unde, dacă ne oprim un moment să ne tragem sufletul, simțim că cineva ne calcă pe urme și ne ia locul? E o senzație ciudată care ne-a intrat sub piele tuturor și ne face să privim viața nu ca pe un dar, ci ca pe o bătălie continuă în care trebuie să fim mai tari, mai rapizi și mai descurcăreți decât cel de lângă noi.
Trăim într-o lume care a devenit un ring de box uriaș, unde nu mai există spectatori, ci doar luptători. Peste tot pe unde te uiți, vezi concurență. Nu mai e vorba doar despre sport sau despre afaceri mari, ci e ceva care a intrat în casele noastre, în felul în care ne creștem copiii și în felul în care ne uităm la vecinii de pe scară. Ni s-a băgat în cap ideea asta că viața e ca o prăjitură mică și, dacă nu te grăbești să apuci o bucată mai mare, o să rămâi flămând. Concurența e prezentă la magazin, la coadă, la locul de muncă, ba chiar și în familie uneori, când începem să ne comparăm reușitele de parcă am fi la un tribunal al succesului. Indivizii au început să concureze între ei pentru orice, de la cine are mașina mai lucioasă până la cine e mai apreciat de șef, uitând că sub toate hăinuțele astea de „învingători” suntem toți niște oameni care vor doar să fie iubiți și să aibă liniște.
Cel mai trist este că am ajuns să credem că e în regulă ca unii să piardă pentru ca alții să câștige. Ne uităm la cel care a rămas în urmă, care și-a pierdut serviciul sau care se chinuie cu datoriile. Și dăm din umeri spunând că „așa e viața”, că „nu toți pot fi în vârf”. Această idee că pierderea unora este prețul firesc pentru victoria altora este una dintre cele mai mari păcăleli ale vremurilor noastre. Vedem concurența ca pe ceva real, firesc, de parcă ar fi scrisă în legile naturii, la fel ca gravitația sau succesiunea anotimpurilor. Ne spunem că e natural să ne batem pe resurse, să fim mai „lupi” decât lupii. Dar te-ai gândit vreodată că asta e total greșit? Natura nu funcționează doar prin luptă, ci prin echilibru, dar noi am ales să vedem doar partea aia crudă și să o facem legea noastră de bază.
Dacă te uiți un pic mai sus, la statele astea mari care conduc planeta, o să vezi exact aceeași imagine, dar la o scară care ne dă fiori. Dinamica asta geopolitică despre care vorbesc domnii la costum la televizor nu e altceva decât o luptă între țări pentru resurse. E o concurență între state care nu se mai termină. Fiecare vrea mai mult gaz, mai mult petrol, mai mult pământ, mai multă influență. Și, în bătălia asta uriașă, se ajunge ca unele state să prospere enorm, să trăiască în lux și să arunce cu banii, exact pentru că au reușit să sărăcească alte state, luându-le bogățiile sau impunându-le reguli care le țin la pământ. E un fel de a prospera pe seama nefericirii altuia, un principiu strâmb care s-a scurs de la nivelul guvernelor până în inima fiecărui om.
Exact cum statele se bat între ele, unii oameni încearcă tot timpul să prospere pe seama sărăcirii altor oameni. Vedem asta la tot pasul: afaceri care cresc prin exploatarea celor mici, oameni care calcă peste cadavre ca să ajungă într-o funcție, sau pur și simplu plăcerea aia bolnavă de a te simți superior doar pentru că celălalt are mai puțin. Deși la nivel de societate ni se prezintă treaba asta ca fiind ceva firesc, un fel de „spirit întreprinzător”, adevărul e că este ceva profund greșit. Și de aici, de la acceptarea asta tăcută a concurenței ca fiind legea firii, ni se trag toate necazurile. De aici apar stresul, anxietatea, sentimentul că nu ești niciodată destul de bun și, mai ales, lipsa de încredere în cel de lângă tine. Cum să te bazezi pe cineva când știi că și el a fost învățat că trebuie să te depășească?
Este nevoie de o schimbare majoră, o schimbare care să pornească din adâncul sufletului nostru și să se întindă ca o lumină peste tot pământul. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea tuturor oamenilor, nu prin forță, nu prin legi aspre, ci în mod pașnic, prin înțelegere. Trebuie să înlocuim ideea asta veche de concurență cu mentalitatea că ideea de cooperare este singura care ne aduce beneficii reale tuturor. Cooperarea nu înseamnă să fim toți la fel, ci să înțelegem că, dacă punem mână de la mână, putem ridica muntele pe care singuri nici nu l-am putea clinti. Această cooperare trebuie să se manifeste peste tot, atât între țări, cât și între oameni, în fiecare zi, în fiecare gest mic.
Gândește-te puțin la cum ar fi lumea dacă am trece de pragul ăsta al civilizației unde ne batem ca chiorii pe resurse. Ar fi o lume fără războaie, pentru că nimeni n-ar mai avea de ce să atace pe cineva dacă resursele ar fi împărțite cu drag și cu cap. Ar fi o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia care ne face să ne simțim mai puțin oameni. O lume în care toți oamenii vor prospera, nu unul pe spatele celuilalt, ci toți împreună, ridicând nivelul de trai pentru toată planeta. Toate țările ar putea să se bucure de bogățiile pământului fără să se teamă că mâine vine vecinul cu tancul să le ia ce au.
Poate te întrebi acum ce legătură ai tu cu toate astea. Tu, omul care merge la muncă, care își face cumpărăturile și care se bucură de un weekend liniștit. Ei bine, să știi că fiecare om, inclusiv tu, poate contribui la implementarea acestei mentalități a cooperării la nivel mondial. Nu e nevoie să fii președinte sau miliardar ca să pornești schimbarea. Fiecare om poate trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării mentalității. Putem face ca ideea de cooperare să devină legea supremă în toată lumea, în locul luptei acerbe pentru acapararea de resurse. Tu sigur nu vrei războaie și sărăcie. Știu asta pentru că nimeni cu mintea întreagă nu și le dorește. Dar trebuie să înțelegi că ele sunt rezultatul direct al concurenței între state, al acelei goane nesăbuite după resurse care calcă în picioare alte popoare.
Iar tu, ca om obișnuit, poate te simți mic și neputincios. Te simți așa pentru că nu ești la conducerea celor mai puternice state ale lumii și ai impresia că deciziile tale nu contează. Și totuși, există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi în care să nu mai existe războaie și sărăcie. Puterea ta nu stă într-o armă sau într-o semnătură pe un tratat, ci în modul în care îi faci pe ceilalți să vadă lumea. Fă în așa fel încât alți și alți oameni să înțeleagă de ce cooperarea e mai bună decât concurența. Vorbește cu vecinul, vorbește cu prietenii, explică-le că succesul adevărat e cel pe care îl clădim împreună, nu cel pe care îl furăm de la alții.
După ce toți oamenii simpli își vor schimba mentalitatea, politicienii care conduc cele mai puternice state ale lumii vor afla asta. Ei sunt foarte atenți la ce gândesc oamenii, pentru că au nevoie de susținerea noastră ca să rămână acolo unde sunt. Atunci când masa critică de oameni va spune „nu mai vrem luptă, vrem cooperare”, ei vor fi obligați să-și modifice acțiunile. Vor înlocui principiul concurenței cu principiul cooperării pentru că vor înțelege că asta este singura cale prin care mai pot fi lideri într-o lume nouă. Și astfel, prin schimbarea gândului tău și al celor din jur, vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia. Politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ceea ce gândesc oamenii. Dacă noi suntem convinși că principiul cooperării e calea, ei vor renunța la lupta pentru resurse și vom trece, în sfârșit, la o treaptă superioară a existenței noastre pe acest pământ.
Autor: Claudiu Neacșu
