În povestirea „Lacul nemuririi” (care se citește între două stații de metrou, în circa 10 minute), patru prieteni pleacă într-o excursie și găsesc un lac ciudat, care le poate oferi nemurirea, dar numai dacă ei nu părăsesc niciodată malurile lui.
„Lacul nemuririi”
Autor: Claudiu Neacșu
Justin, Titus, Margaret și Lilly formau un grup de prieteni care voiau să aibă parte de o experiență nouă, în locul acela din nord-vestul Pacificului, un loc cu păduri luxuriante și care puteau fi comparate cu un fel de paradis verde. În acele păduri, razele soarelui reușeau cu greu să pătrundă prin coroanele copacilor.
Titus își ajustă pe umăr rucsacul, apoi, zâmbind, spuse:
– Ați auzit vreodată poveștile despre lacuri ascunse?
Ochii lui Lilly începură să strălucească de curiozitate. Ea râse și spuse:
– Spuneai că unul dintre ele ar putea oferi nemurirea? Asta ar fi ceva foarte tare! Dacă am putea experimenta nemurirea…
Margaret, cu entuziasm, se alătură discuției:
– Dacă lacul ăsta există, trebuie să-l găsim neapărat! Imaginați-vă ce grozav ar fi să nu îmbătrânim niciodată! Vom fi mereu tineri, așa cum suntem acum.
Justin însă deveni foarte neliniștit. Își mușcă buza și spuse:
– Dar… oare nu e mai bine să ne trăim viața așa cum e? Fără… fără trucuri? Nu știm la ce ar putea duce aventura asta… Se spune că lacul oferă nemurirea, dar numai dacă nu pleci de pe malul său.
Titus îl bătu cu palma prietenește pe umăr pe Justin și îi zise:
– Justin, nu fi așa de pesimist! Hai să ne bucurăm de aventura asta! Doar suntem tineri! Să ne lăsăm imaginația să zboare!
…
Cei patru prieteni străbătură o potecă îngustă. La un moment dat, se opriră brusc. În fața lor se afla o apă strălucitoare. O priviră toți, cu ochii mari. Între copacii seculari era ascuns un lac. Acesta părea că strălucește precum o bijuterie aflată sub razele soarelui.
Fără să își ascundă uimirea, Margaret făcu pași spre mal și zise:
– Uau, ceea ce văd e… incredibil!
Lilly își dădu jos de pe umeri rucsacul și zise:
– Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos. Ar trebui să ne bălăcim.
Justin rămăsese undeva mai în spate. Inima îi bătea cu putere. Cu toate că prietenii lui erau tot mai entuziasmați, un val de neliniște îi cuprindea mintea. În cele din urmă, el spuse:
– Poate că ar trebui să fim prudenți. Ce știm despre locul ăsta?
Titus zâmbi și zise:
– E doar un lac! Uitați-vă la apă! Pare că are puteri magice! Poate ne oferă nemurirea!
Justin, gândindu-se la boala care îl chinuia, zise:
– Nemurire? Ce-ar însemna asta, de fapt? Să nu mai putem pleca niciodată de aici?
…
Zilele trecură una după alta și se transformară în săptămâni. Încetul cu încetul, cei patru prieteni se acomodară cu viața petrecută pe malul lacului. Râdeau mai tot timpul zilei. Găseau tot felul de jocuri care să îi binedispună. Și totuși, ceva părea că îi pândește din umbră.
Într-o dimineață, Justin auzi, din cortul său, sunetul unor crengi care se rupeau. Se trezi imediat. Ieși din cort și privi spre lac. Reuși să vadă o siluetă învăluită în ceața dimineții. După câteva clipe, își dădu seama că silueta era a unui bărbat cu părul alb, care tocmai ieșise din pădure.
Ceilalți trei prieteni ai lui Justin ieșiră și ei din cort. Titus, un pic înfricoșat, îl întrebă pe bărbat:
– Cine ești?
– Numele meu, zise bărbatul, este Aaron. Trăiesc aici de zeci de ani. Lacul… are secrete pe care voi nu le înțelegeți.
Margaret, îngrijorată, zise:
– Ce vrei să spui?
– Nemurirea nu vine fără un preț. Lacul nu-i iartă pe cei care pleacă.
Avertismentul acesta al lui Aaron reuși să îi neliniștească pe cei patru.
Justin simți un fior rece pe spate. Zise:
– Și de ce ne spui nouă asta?
– Pentru că, zise bărbatul, dacă doriți să rămâneți aici, trebuie să învățați să ascultați… și să nu vă opuneți.
…
Nopțile erau din ce în ce mai ciudate. Cei patru prieteni, atunci când se adunau în jurul focului, sub cerul înstelat, puteau auzi tot felul de zgomote stranii care spintecau liniștea pădurii. Li se părea că din lac iese un fel de murmur misterios. Toate aceste zgomote îi făceau să se simtă foarte tensionați.
Lilly își fixă privirea în întuneric și zise:
– Ați auzit asta? Parcă strigă cineva.
Cu voce tremurândă, Titus zise:
– E doar vântul. Nu-i nimic de care să ne îngrijorăm.
Justin privi spre lac. Lumina lunii se reflecta în apă. El își aminti secvențe din trecutul său: părinții care îi zâmbeau, momentele de fericire și care acum păreau așa de îndepărtate…
Simțind cum frica îi crește în piept, Justin zise:
– Cred că… nu suntem singuri aici.
Pe un ton neîncrezător, Margaret îl întrebă:
– Ce vrei să spui?
– Aici, la lacul ăsta, se întâmplă ceva. Mințile noastre… parcă sunt manipulate.
Titus, simțind cum frica și furia se amestecă în el, strigă:
– Justin, nu începe din nou cu teoriile tale! Trebuie să ne concentrăm pe cum să ne distrăm!
Justin zise:
– Nu putem ignora ce se întâmplă. Lacul ne schimbă.
…
Într-o seară, după ce grupul celor patru prieteni se adunase din nou în jurul focului, Aaron apăru iar, afișând un zâmbet rece pe buze. În timp ce îl privea pe Aaron, Justin simțea cum fiorii de teamă i se strecurau pe șira spinării.
– Se pare că sunteți tot mai împărțiți, zise Aaron. Sunteți foarte frustrați. Îndoielile vă consumă. Oare cât de bine vă cunoașteți, cu adevărat?
Cu voce tremurândă, Margaret zise către Aaron:
– Ce vrei să spui? Suntem prieteni!
Aaron o privi cu intensitate pe Margaret și îi zise:
– Da, dar prietenii se pot întoarce unii împotriva altora. Întrebările rămân. Cine ar fi dispus să sacrifice ceea ce are pentru a obține nemurirea?
Titus, cu ochi furioși, își întoarse privirea spre Justin. Apoi zise către Aaron:
– Poate că ai dreptate. Poate că Justin… e mai preocupat de el însuși.
– Titus! strigă Lilly. Nu spune asta!
– Trebuie să plecăm de aici! zise Justin. Lacul ne manipulează! Eu aleg să plec. Nu contează dacă pierd șansa mea la nemurire.
Titus, pe un ton de neîncredere, îi zise lui Justin:
– Ești doar speriat.
…
Razele soarelui de dimineață începeau să se reverse asupra lacului și împrejurimilor acestuia.
Justin stătea pe malul lacului, gânditor. Privea cum apa se agita, imaginându-și că aceasta reflecta furtuna din inima sa. Își dorea nemurirea, însă, în același timp, știa că mai bine ar fi fost să plece de lângă acest lac. Adevărul dureros al bolii sale nu voia deloc să îi dea pace.
Lilly se apropie de Justin și, cu ochii plini de disperare, îi zise:
– Nu putem să plecăm! Aici e tot ce am! E locul în care ne putem salva!
Justin simți cum frica și furia se amestecă în el. Îi zise lui Lilly:
– Însă acesta e și locul care ne distruge. Aaron ne ține prizonieri! Încă nu ai înțeles asta?
Titus se apropie și el. Ținând privirea în pământ, zise:
– Poate că Aaron are dreptate. Poate că aici găsim mai mult decât am fi crezut.
– Titus, te rog! zise Justin. Trebuie să ne unim forțele și să plecăm! N-avem de ales!
Ieșind din umbra copacilor, Aaron se arătă din nou grupului. Zâmbi ca un vânător și zise:
– De ce să plecați, când aveți aici tot ce vă trebuie? Voi sunteți viitorul acestui lac. Rămâneți! Și astfel veți trăi veșnic.
Justin zise:
– Dacă rămân, îmi pierd prietenii. Dacă plec, îmi pierd viața.
…
Justin simțea că timpul îi scapă printre degete. Tensiunea care se instalase printre membrii grupului era aproape insuportabilă. Cu toate că cei patru prieteni erau strânși în jurul focului, la fel ca în alte seri, chipurile lor erau crispate.
Până la urmă, Justin se decise. Ignorând bătăile tot mai puternice ale inimii, el se ridică, își privi prietenii, apoi zise cu vocea tremurând din cauza fricii și a furiei:
– Trebuie să plecăm, acum! Lacul ne distruge mințile! Aaron ne manipulează!
Titus îl privi cu neîncredere pe Justin și îi zise:
– Și ce propui? Să ne întoarcem la realitate? Cred că ție îți este ușor să vorbești. Eu nu vreau să mă confrunt cu moartea.
– Ba eu, zise Justin tot mai frustrat, sunt dispus să mă confrunt cu orice. Nu vreau să rămân prizonier aici.
Aaron apăru iar din umbră. Avea un aer sinistru, mai mult ca niciodată. Zise:
– Nu este o alegere, Justin. Îi aparții lacului acum. Rămâi cu noi sau… vor fi consecințe.
Titus, copleșit de furie, se aruncă asupra lui Aaron. Acesta îl împinse pe Titus, care se prăbuși la pământ.
…
Orele treceau, iar noaptea devenea tot mai apăsătoare. Aaron, după mica altercație cu Titus, plecase, lăsându-i destul de răvășiți pe cei patru prieteni. Titus, plin de frustrare, se ridică de pe pământ și veni mai aproape de foc, dorind să se încălzească și să uite umilința prin care tocmai trecuse.
Apa lacului începu să se agite. Vântul se înteți brusc. Umbre sinistre păreau că ies din suprafața lacului.
Lilly privi în gol, cu ochii mari și speriați. Zise:
– Nu pot să mă mișc! Văd… văd fețe! Fețe care mă cheamă!
Justin îi spuse:
– Nu-i adevărat, Lilly! E doar o iluzie!
În spatele lui Lilly, Margaret își acoperi cu palmele chipul, zicând:
– Văd lucruri… lucruri groaznice! Nu vreau să văd!
Panica făcu să se strângă inima lui Justin. El zise:
– Veniți mai aproape de mine! Suntem împreună, trebuie să rămânem uniți!
Margaret strigă:
– Justin, ajută-mă!
Cu toate că se simțea pierdut în vârtejul fricii care îl învăluia, Justin zise către Margaret:
– Gândește-te la momentele frumoase pe care le-am avut împreună! Suntem mai puternici decât asta!
Justin o privi cu blândețe pe Margaret și îi spuse:
– Nu te lăsa prinsă! E doar o iluzie!
…
Luna se ridicase pe cer. Lumina ei palidă cădea asupra lacului.
Justin, aflat pe malul lacului, putea să simtă clar cum inima îi bătea din ce în ce mai tare.
Părând că este îmbrăcat în umbre, Aaron apăru din nou în preajma lacului, cu figura lui sinistră.
Zâmbind cu amărăciune, Aaron zise către Justin:
– Te-ai hotărât să rămâi aici… Credeai că poți să fugi de destin?
Justin merse câțiva pași spre Aaron, zicându-i:
– Nu sunt aici să fug. Vreau să te eliberez! Știu că și tu ești o victimă a lacului! Nemurirea ta te-a distrus.
Auzind aceste cuvinte, Aaron începu să râdă. Însă, în acest râs, se simțea o durere profundă.
– Nimeni nu înțelege, zise Aaron. Lacul îți dă putere. Dar, în același timp, tu trebuie să aparții lacului. Trebuie să fii doar al lui.
Justin, simțind cum determinarea îi umple venele, zise cu voce tare:
– Poate că nu trebuie să fie așa! Lasă-ne să plecăm! Nu mai trebuie să fii singur! Nu ești un monstru. Ești o victimă!
Aaron se apropie de Justin și zise:
– Nu știu dacă pot… sau dacă vreau.
Justin se aruncă asupra lui Aaron, strigând:
– Fii liber! Alege viața!
După o luptă încleștată, Aaron, epuizat, căzu în genunchi, zicând către Justin:
– Fugi… Fugi, înainte să fie prea târziu!
…
Cei patru prieteni se îndepărtară de malurile lacului. Fiecare purta în el amintiri și răni fizice și emoționale căpătate în zilele și nopțile petrecute în preajma lacului. Justin mergea în frunte, trist, dar, în același timp, ușurat.
Lilly îi spuse lui Justin, privindu-l cu recunoștință:
– Am scăpat. Datorită ție, suntem în viață.
– Dar, zise Margaret, cât timp mai avem? Justin, trebuie să ai grijă de tine. Nu-mi place deloc cum arăți.
– Eu sunt bine, zise Justin. Nu trebuie să te îngrijorezi pentru mine. Altceva este cel mai important acum. Sunt fericit că sunteți în siguranță. Ați scăpat din mrejele lacului. Voi sunteți ceea ce contează.
Justin, în sinea lui, știa că el nu este chiar așa de bine. Voia să își protejeze prietenii, pe toate căile posibile. Privi înapoi spre lac, străbătut de o amintire fioroasă. Zise apoi către prietenii săi:
– Nu uitați niciodată prin ce am trecut împreună. Amintirile astea ne leagă, mai mult decât orice.
– Nu vom uita, zise Titus. Tu ne-ai salvat. Și sigur vom ține minte asta.
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
