Chiar și atunci când avem tot ce ne trebuie pe masă, se întâmplă să simțim că inima ni se strânge fără un motiv anume. Poate că ești în bucătărie, îți torni un pahar cu apă sau privești aburul care se ridică dintr-o cană de ceai. Și simți că ceva nu se potrivește în toată alergătura asta pe care o numim viață. Nu e vorba de oboseala de la muncă și nici de faptul că s-au scumpit toate, ci e o senzație mai adâncă, de parcă am fi cu toții prinși într-un joc pe care nu l-am ales, dar pe care suntem obligați să-l jucăm până la epuizare. Mi-am dat seama, gândindu-mă la tine și la mine, că trăim într-o lume care ne-a învățat să fim lupi unii pentru alții, în loc să ne fim frați, și că toată neliniștea asta vine dintr-o mare păcăleală care ni s-a vândut drept singura cale de a supraviețui.
Lumea în care ne trezim în fiecare dimineață a ajuns să fie un loc unde rivalitatea a devenit aerul pe care îl respirăm, deși ne face rău la plămâni. Peste tot pe unde te uiți, vezi numai oameni care se grăbesc să ajungă înaintea altora, de parcă la capătul drumului s-ar da un premiu care nu ajunge pentru toată lumea. Această dorință de a ne depăși unii pe alții este prezentă în cele mai mici detalii, de la felul în care ne uităm la mașina vecinului până la modul în care ne învățăm copiii să fie mereu „primii” în clasă, chiar dacă prețul este că un alt copil va plânge fiindcă a ieșit „ultimul”. Am ajuns să purtăm în minte ideea asta strâmbă că este absolut în regulă ca unii să piardă pentru ca alții să câștige, ba chiar credem că așa funcționează universul, că nu se poate altfel.
Această întrecere permanentă este văzută de majoritatea dintre noi precum un fenomen real și firesc, ceva natural cu care ne-am născut și pe care trebuie să-l acceptăm fără crâcnire. Dar aici este marea greșeală care ne macină omenia. Ne uităm la natură și vedem acolo doar lupta, fără să observăm cum pădurea trăiește fiindcă toți copacii își împart hrana prin rădăcini. Am fost mințiți că supraviețuirea celui mai tare este legea supremă. Dar, în realitate, civilizația noastră a crescut atunci când oamenii s-au ajutat, nu când s-au călcat pe cap. Faptul că vedem această bătălie continuă ca fiind ceva normal ne-a furat bucuria de a ne simți în siguranță lângă semenul nostru, transformând orice prieten într-un potențial rival.
Dacă te uiți un pic mai sus de curtea noastră, la marile state ale lumii, o să vezi exact aceeași poveste tristă, dar la o scară care ne sperie. Tot ce auzi tu la știri despre politică, despre strategii și despre marile puteri care se înfruntă pe harta globului, are la bază lupta surdă pentru resurse. Dinamica aceasta a lumii, despre care vorbesc toți domnii la cravată, nu este altceva decât o rivalitate între țări care nu se mai satură niciodată. Statele se bat între ele pe gaz, pe petrol, pe minerale sau pe pământuri, exact ca niște copii răi care vor toate jucăriile în colțul lor de cameră. Și, în bătălia asta uriașă, se ajunge ca unele state să prospere în mod exagerat, să aibă drumuri poleite și lux, dar numai pe seama faptului că au reușit să sărăcească alte state, luându-le bogățiile și lăsându-le oamenii în întuneric și foame.
Acest principiu eronat, ideea că fericirea mea se clădește pe mizeria ta, s-a scurs din cancelariile mari până în inima fiecărui om obișnuit. Vezi pretutindeni oameni care încearcă tot timpul să prospere pe seama sărăcirii altor oameni, crezând că dacă adună ei mai mult, sunt mai în siguranță, chiar dacă în jurul lor e jale. Este o cale greșită, chiar dacă societatea ne-o prezintă în fiecare zi ca fiind ceva firesc, ceva ce ține de „spiritul de învingător”. De aici, de la acceptarea aceasta tăcută a ideii că trebuie să ne luptăm pentru a avea, apar toate necazurile care ne otrăvesc viața. De aici vin invidia, stresul care nu ne lasă să dormim, certurile din familii și, la scară mare, războaiele care ucid tineri care nici n-au apucat să afle ce e dragostea.
Este nevoie, mai mult ca oricând, de o schimbare majoră în felul în care privim lumea. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea fiecărui om, să o curețe de ideea că trebuie să fim în competiție și să o înlocuiască, în mod pașnic, cu gândul că sprijinul reciproc este mult mai benefic pentru toți. Trebuie să înțelegem că dacă eu te ajut pe tine să ai o casă caldă, și ție îți va fi mai ușor să mă ajuți pe mine când voi avea nevoie, și astfel amândurora ne va fi mai bine. Această dorință de a ne ajuta trebuie să se manifeste peste tot, și între țări, și între vecini. Abia după ce toți oamenii își vor însuși această nouă gândire, lumea va putea să treacă la următorul prag al civilizației, acela la care doar visăm acum prin povești.
Ar fi o lume fără războaie, pentru că nimeni n-ar mai avea de ce să atace pe cineva dacă am înțelege că resursele pământului sunt de ajuns pentru toți dacă sunt împărțite cu inima curată. Ar fi o lume fără conflicte sângeroase și fără sărăcia aia care îți frânge spatele, o lume în care toți oamenii vor prospera, nu unul pe spatele celuilalt, ci toți împreună, ridicându-se unii pe alții. Toate țările ar înflori dacă energia pe care o consumăm acum să ne păzim de vecini sau să le furăm ce au ar fi folosită pentru a construi școli, spitale și locuri unde oamenii să se poată bucura de viață.
Și să știi că tu, în simplitatea ta, ai o putere pe care nici nu ți-o imaginezi. Fiecare om poate contribui la implementarea acestui nou mod de a gândi, la răspândirea acestui duh al ajutorului, nu al luptei acerbe pentru acaparare de bunuri. Tu poți trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării prin felul în care vorbești, prin felul în care alegi să nu mai intri în bătălii inutile și prin modul în care le arăți celor din jur că sprijinul este adevărata lege a vieții. Tu sigur nu vrei războaie și cu siguranță nu vrei sărăcie nici pentru tine, nici pentru copiii tăi. Dar trebuie să înțelegi că ele sunt doar rezultatul acestei rivalități între state, al lăcomiei care calcă peste cadavre pentru a mai pune o cifră în plus într-un cont.
Poate te gândești că ești prea mic și că nu vei reuși să împiedici marile nenorociri, pentru că nu ești tu cel care stă la cârma celor mai puternice state ale lumii. Și totuși, există o cale prin care tu poți ajuta la construirea unei lumi mai bune, una în care frica să nu mai fie stăpână. Fă în așa fel încât alți și alți oameni din jurul tău să înțeleagă de ce întrajutorarea este mai bună decât bătălia pe resurse. Vorbește-le cu blândețe, arată-le că atunci când punem mână de la mână, greul devine ușor și puținul devine destul. Când marea masă a oamenilor simpli își va schimba mentalitatea, politicienii care conduc lumea vor afla acest lucru. Ei sunt ca niște oglinzi care reflectă ceea ce se întâmplă în inima poporului, pentru că au nevoie de aprobarea noastră ca să rămână acolo sus.
Politicienii își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ceea ce gândesc oamenii obișnuiți, pentru că simt imediat când vântul se schimbă. Dacă toți oamenii simpli ajung să fie convinși că este mai bună colaborarea, iar rivalitatea este un drum care duce la prăpastie, politicienii își vor modifica și ei acțiunile pentru a nu-și pierde locul. Vor fi obligați să înlocuiască principiul luptei cu cel al sprijinului reciproc, pur și simplu fiindcă nu vor mai găsi oameni care să vrea să se bată pentru interesele lor ascunse. Și astfel vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia, pentru că noi, cei mulți, am ales să fim parteneri, nu dușmani. Totul începe cu tine, cu gândul tău de azi și cu speranța pe care o dai mai departe celui de lângă tine.
Autor: Claudiu Neacșu
