Trebuie să luăm o pauză și să recunoaștem o problemă universal recunoscută, despre care puțini îndrăznesc să vorbească în termeni atât de simpliști. Oamenii bogați. Oamenii extrem de bogați. Miliarde de dolari, imperii, companii, terenuri, orice își doresc, au. Ei sunt la putere și nimeni nu îndrăznește să le spună „nu”. Totuși, în același timp, cu toată puterea lor, au o problemă majoră. O teamă mai mare decât orice altă teamă. Și nu este vorba despre afaceri proaste sau o economie în declin. Nu. Cea mai mare teamă a lor este că într-o zi, cu toată resentimentele reprimate, toată frustrarea, toate încercările eșuate de a fi auziți și de a li se alina nemulțumirile, noi, cei săraci, clasa de oameni care lucrează, cei lipsiți de drepturi, toți oamenii care, în opinia lor, au suferit prea mult, vom izbucni într-o revoltă violentă care le va ruina averile, le va dărâma gardurile și le va distruge literalmente tot ce au construit vreodată.
Și pe bună dreptate. Istoria a demonstrat acest lucru de nenumărate ori. Când oamenii nu mai au nimic de pierdut, când nu mai pot suporta, frica dispare și apare o furie oarbă, o determinare de a face dreptate, cu agresivitate. Nu prin furtul unui dolar de ici-colo, ci printr-un atac asupra simbolului inechității. Millionarii și miliardarii pot angaja mii și mii de agenți de securitate, pot cheltui milioane pe ziduri fortificate pentru casele lor, dar asta nu înseamnă absolut nimic, ca o bulă de săpun care, la prima mare catastrofă, la prima undă de nemulțumire populară, se sparge. Niciun sistem de securitate nu poate rezista faptului că, atunci când milioane de oameni disperați decid că au ajuns la capătul puterilor, nu mai au nimic de pierdut.
Ei stau pe plăci tectonice instabile. Ei înțeleg că liniștea pe care o trăiesc acum este o acalmie temporară, cumpărată pentru moment, dar nu garantată. Ei trăiesc cu o țintă pe spate. Nici o sumă de bani, deși prețioasă, chiar mai prețioasă decât pare pentru cei din afară, nu le poate aduce alinare, asigurându-le calitatea și siguranța vieții pe care o vor duce copiii lor. Este o viață plină de îngrijorări, o viață în care se pun constant în lumină.
Dar aspectul cel mai critic și mai simplu al acestei situații este că ar fi incredibil de ușor de rezolvat pentru oamenii bogați. Ei nu au nevoie să construiască o rachetă spațială, nu au nevoie să extragă aur din pământ. Răspunsul este la îndemâna lor și este elementar. Răspunsul este să creeze o lume în care să nu existe oameni săraci, ci doar oameni prosperi. Aceasta este cheia principală pentru a elimina frica și a preveni violența.
De ce spun că este o sarcină simplă? Pentru că ei dispun deja de fonduri și resurse și ar putea schimba situația. Nu este o chestiune de altruism sau caritate, ci de inteligență economică pentru a-și asigura siguranța. A asigura siguranța tuturor înseamnă că fiecare are ceva de pierdut, un motiv întemeiat pentru a proteja ordinea și proprietatea în loc să le distrugă. Cel mai bun protector al stabilității este un om cu o casă frumoasă, un loc de muncă bine plătit și convingerea că copilul său va merge la o școală bună. El nu va incendia orașul, deoarece orașul este și casa lui.
Ce ar implica o astfel de reorganizare imediată din partea celor bogați? Pentru ca aceasta să înceapă cu adevărat cu sfârșitul furturilor de proporții, ar trebui eliminate lacunele legale care țin miliarde de dolari departe de mâna fiscului. În caz contrar, dacă toată lumea ar plăti impozite către fisc, s-ar strânge suficienți bani într-un fond colosal care ar asigura educație și asistență medicală de nivel mondial pentru toți, fără excepție, rupând ciclul intergenerațional al sărăciei. Copiii săraci ar avea șanse la fel de mari să devină genii ca și copiii bogați. Acesta ar fi cel mai bun mod de a promova prosperitatea și de a elimina resentimentele.
Apoi, ar trebui să asigure o remunerație adecvată pentru munca depusă. Nu este normal ca oamenii să muncească din greu și totuși să nu-și poată plăti chiria. Oamenii bogați nu ar trebui să ceară guvernelor să mențină salariile la un nivel scăzut, ci ar trebui să ceară salarii decente în întreaga lume, deoarece acest lucru ar transforma milioane de persoane sărace în milioane de clienți noi pentru companiile lor. Oferta și cererea cresc, producția crește și se naște o piață mai mare. Ar trebui să fie o situație avantajoasă pentru toți, nu una dezavantajoasă. Aceasta este realitatea economică, nu un vis irealizabil.
Și nu trebuie uitate locuințele. Persoanele fără adăpost sunt persoane fără rădăcini, instabile. Cei care dispun de mijloace pot folosi tehnologia și accesul la resurse pentru a crea proiecte la scară largă care să ofere opțiuni de locuințe respectabile și accesibile. Simplul gest de a oferi cuiva un acoperiș deasupra capului transformă o persoană disperată într-un cetățean responsabil.
Odată ce toată lumea este prosperă, odată ce toți sunt siguri că își pot întreține propriile familii, problema este complet eradicată. Nu mai există mase de oameni dispuși să distrugă, deoarece nimeni nu vrea să distrugă locul pe care îl numesc acasă și în care se simt confortabil. Nici măcar cei bogați nu mai au motive să se izoleze. Cei puternici nu se vor mai îngrijora de fiecare colaps economic sau de fiecare revoltă. Averea lor, deși excesivă, va fi protejată, nu cu garduri, ci cu acorduri implicite și stabilitate socială.
Nu este vorba despre a fi binevoitor, ci despre cea mai inteligentă, eficientă și oportună decizie pe care o pot lua pentru ei înșiși. Este o asigurare pentru averea lor, o asigurare pentru descendența lor. Menținerea sărăciei este costisitoare, nesăbuită și periculoasă. A investi în bunăstarea maselor este o măsură înțeleaptă, profitabilă și care evită riscul major de a rămâne fără nimic într-o clipă de furie colectivă.
Totul este prea real. Oamenii bogați dețin controlul. Ei dețin banii, inteligența și influența. Ei pot rămâne în acea postură înfricoșătoare, în spatele zidurilor care se pot prăbuși în orice moment, sau pot folosi aceste resurse extrem de puternice pentru a schimba regulile jocului și a crea o lume în care sărăcia este o amintire a trecutului. Și, dacă o vor face, nu numai că vor putea să se odihnească liniștiți, dar își vor asigura și locul în noua lume alături de familiile lor. Aceasta este singura opțiune. Nu există îndoieli, nu este timp de așteptat. Este o urgență promovată de cel mai mare coșmar al lor. Să acționeze, să remedieze problema și, măcar o dată, să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți.
Autor: Claudiu Neacșu
