În povestirea „Companionul perfect” (care se citește în circa 10 minute, într-o pauză de cafea) este vorba despre un câine robot, conceput pentru a fi însoțitorul perfect, dar care dezvoltă în mod neașteptat o formă de conștiință.
„Companionul perfect”
Autor: Claudiu Neacșu
În spatele lui Pablo Barnes, un tânăr în jur de 28 de ani, se aflau mai multe cutii goale de pizza și doze de cafea energetică. În fața lui, pe o masă, stătea un computer, conectat la câteva monitoare aranjate în semicerc.
Pablo purta ochelari cu ramă subțire, iar părul șaten îi stătea mereu dezordonat. Zgomotele străzilor din San Francisco, deși treceau de fereastra apartamentului său modest aflat într-un zgârie-nori din centrul orașului, nu reușeau să îl abată de la ceea ce avea de făcut. Tramvaiele își vedea de mersul lor, iar claxoanele răzbăteau prin aer. În timpul acesta, Pablo își plimba încontinuu degetele peste tastatură, atent la codul care curgea cu iuțeală pe ecran.
Cu ochii fixați pe monitor, Pablo murmură pentru sine:
– Hai…, încă puțin… Mai e un pic… Hai… Asta e. Gata.
Un zâmbet de satisfacție se afișă pe chipul lui Pablo, după ce el văzu cum linia de cod se aliniase perfect.
– În sfârșit, am reușit.
Pablo se lăsă pe spate în scaunul său pe care petrecuse atâtea ore de muncă încordată. Inspiră adânc, acordându-și momentele de relaxare binemeritată. Era obosit, dar fericit.
– Cei de la K-9 Tech vor fi impresionați de rezultatul meu.
…
Plin de emoție, Pablo se mută într-o altă cameră, de dimensiuni mai mici, în care se afla laboratorul său de lucru. Peste tot erau instalate echipamente de ultimă generație.
În mijlocul camerei, pe o masă, stătea un robot care semăna foarte bine cu un câine, având însă un design modern și elegant. Robotul avea ochii rotunzi și albaștri, mișcându-se destul de natural, ca un câine real.
Pablo ajunse lângă masă, nerăbdător să vadă mai clar rezultatul muncii sale, robotul Sparky. Câinele robot Sparky, de fapt.
Complet activat acum, Sparky începu să își miște capul și să urmărească atent fiecare mișcare pe care o făcea Pablo. De parcă ar fi fost foarte încântat să îl vadă pe stăpânul său, Sparky își mișcă vesel coada.
Foarte mândru de ceea ce reușise să creeze, Pablo se aplecă spre Sparky și îl mângâie afectuos pe cap, spunându-i:
– Bună, Sparky! Ce mai faci? Ești dornic să vezi lumea?
Sparky lătră scurt, semn că primise bine cuvintele lui Pablo. Făcu doi pași și se apropie de Pablo, apoi îl atinse ușor cu botul. Pablo zâmbi, după ce văzu mișcările atât de naturale ale câinelui robot.
Sparky sări de pe masă și începu să exploreze camera, cu o curiozitate aproape umană.
…
Târziu în noapte, în sufrageria sa, Pablo stătea tolănit pe canapea, epuizat. Orele lungi de efort concentrat își cereau acum tributul.
Lângă Pablo, în semiîntunericul prin care pătrundea din când în când câte o lumină roșiatică venind dinspre oraș, stătea tolănit Sparky, fiind conștient parcă de starea de oboseală a stăpânului său.
Deodată, se auzi un zgomot puternic, urmat de o pană de curent. Apartamentul rămase în întuneric aproape total.
Pablo începu să își maseze tâmplele, încercând să mai alunge din oboseală. Prin beznă, el reuși să vadă cum de la ochii lui Sparky venea o lumină slabă, care pâlpâia ușor. Lucrul acesta îl surprinse pe Pablo, fiindcă nu ar fi trebuit să fie posibil în timpul penei de curent.
– Sparky…, zise Pablo, tu ești încă activ?
Uluit, Pablo văzu cum Sparky pornește de pe locul său, apoi își întinde laba spre o carte care căzuse pe podea. Cu mare grijă, Sparky ridică cu labele cartea și o așeză pe măsuța din fața lui.
Pablo veni mai aproape de Sparky și, în semiîntuneric, îl atinse pe blană și începu să îl mângâie. Din ce în ce mai uimit, Pablo își spuse:
– Asta nu trebuia să se întâmple…
…
După ce curentul electric reveni, Pablo simți cum oboseala îl părăsește. Acum el se simțea agitat, după descoperirea uimitoare de mai devreme. Merse glonț la computerul său și rămase concentrat în fața ecranului. Pe monitor, un cod începu să curgă cu viteză. În timpul acesta, Sparky stătea cuminte și nemișcat în colțul camerei, la fel ca un câine real.
Pablo făcu verificări prin tot sistemul, dorind să afle ce anume s-a întâmplat în timpul penei de curent. În decursul acestei căutări, el începu să descopere informații neașteptate. Tot mai surprins, citi datele afișate pe computer:
– Supratensiune… programare coruptă… Nu pot să cred… Trebuie să mai verific o dată.
După a doua verificare, Pablo era tot mai convins că are în față o realitate tulburătoare.
– Pare că pana de curent l-a afectat pe Sparky…
Pablo apăsă pe câteva taste, apoi pe ecran apăru un grafic care indica activitatea neuronală a lui Sparky în secundele în care se produsese pana de curent.
Încercând să înțeleagă ce anume se petrecuse, Pablo șopti:
– Nu, asta nu poate fi o simplă eroare.
Pablo se întoarse spre Sparky și îl întrebă:
– Sparky, tu chiar… simți? Ai conștiință?
Sparky, de parcă ar fi înțeles cuvintele lui Pablo, ridică imediat capul.
…
Pablo, având o stare acută de agitație, intră în clădirea ultramodernă în care își avea sediul compania K-9 Tech. După ce trecu prin câteva holuri largi și elegante, ajunse în biroul Dianei Rogers, o femeie de 40 de ani, cu o prezență rece și autoritară. Zâmbind ironic, pe Pablo îl aștepta în prag Carlos Davis, colegul său.
Pablo intră în biroul minimalist, cu o singură fereastră, simțind cum inima începe să îi bată din ce în ce mai tare.
Diana îl privi fix și cu seriozitate pe Pablo, spunându-i:
– Uite, vreau să știi că la mine au ajuns niște informații foarte îngrijorătoare despre Sparky. Se pare că tu ai vrut ca unele lucruri să nu le știe compania.
Pablo, deși se simțea foarte nervos, făcu eforturi să rămână calm. Spuse către Diana:
– Nu e ceea ce pare. Adică nu e o simplă eroare. Sparky a dezvoltat o… formă de conștiință.
Carlos interveni:
– O conștiință foarte valoroasă…
Diana, cu voce tăioasă, îi spuse lui Pablo:
– Ai pus în pericol secretele companiei, așa că ești concediat. Predă cardul de acces. Apoi pleacă.
Pablo o privi șocat pe Diana, însă își păstră stăpânirea de sine și ieși din birou.
Înainte de a ieși din clădire, însă, Pablo se strecură rapid în laboratorul său, iar de acolo îl luă pe Sparky, strecurându-se amândoi din clădire, înainte ca sistemul de securitate să îi poată detecta.
…
Plin de neliniște, Pablo bătu la ușa Aiden Simpson. Sparky stătea în spatele său, privind curios în jur.
Ușa se deschise. În prag stătea un bărbat de vreo 35 de ani, cu părul negru și barbă scurtă. Pablo îi spuse hotărât:
– Am nevoie de ajutorul tău, Aiden. Știu că ești un jurnalist foarte curajos. Sigur știi deja povestea cu Sparky.
– Am aflat…, zise Aiden.
– Ei bine, Sparky nu e un simplu robot. El a dezvoltat o formă de conștiință, iar ei vor să-l transforme într-o armă. Asta nu trebuie să se întâmple.
Aiden îl privi cu neîncredere pe Sparky. Un câine vagabond se apropie, iar Sparky se îndreptă spre el, dând din coadă și arătându-i afecțiune.
– Vezi? spuse Pablo. Exact ce-ți spuneam…
Câinele vagabond răspunse cu un lătrat la afecțiunea lui Sparky. În cele din urmă, Aiden spuse:
– Bine, intră. Te voi ajuta. Dar trebuie să avem mare grijă. Cu compania K-9 Tech nu e de joacă.
…
Într-o cameră de hotel aflat la marginea orașului, Pablo și Aiden stăteau în fața unui laptop, pregătind o transmisie live. Sparky se afla lângă ei. Pe monitor se putea vedea o pagină de știri, gata să preia transmisia.
În timp ce Aiden tasta ceva pe laptop, semnalul de pe ecran dispăru, fiind înlocuit cu un mesaj de eroare.
– Au interceptat transmisia, spuse Aiden. Diana a fost mai rapidă decât noi.
– Nu se poate! spuse disperat Pablo. Trebuie să găsim o altă cale, cât mai repede. Lumea trebuie să afle neapărat povestea lui Sparky.
– Asta aș vrea și eu să fac, să găsesc o altă cale…
În momentul acela, Sparky veni mai aproape de Pablo și începu să latre spre el, ca și cum ar fi vrut să îi comunice ceva.
Pablo îl privi atent pe Sparky și îi zise:
– Ce vrei să faci?…
Sparky veni foarte aproape de laptop, apoi, folosindu-și laba, începe să tasteze rapid, accesând rețeaua Wi-Fi a hotelului. După numai 15 secunde, pe ecranul laptopului apăru mesajul „Flux în timp real activat”.
– Uimitor! spuse șocat Aiden. El a activat o transmisie în timp real! Transmite direct către fiecare dispozitiv conectat din oraș!
…
În plină zi, pe toate străzile din San Francisco, oamenii se opreau și priveau uimiți, unii pe telefoanele lor, alții la televizoarele din vitrine, apariția în direct a lui Sparky. La fel se întâmpla în toate cafenelele și birourile.
– Ia te uită, zise un trecător. Pisica aia chiar se joacă în parc, cu robotul…
Un alt trecător spuse:
– Uimitor! Robotul ăla chiar simte. El aleargă după un fluture. Și își arată emoțiile… Asta schimbă totul…
Nu dură mult până când rețelele sociale se umplură cu mesaje care îi cereau companiei K-9 Tech să-l elibereze pe câinele Sparky. Transmisia live continua, iar alți și alți oameni priveau fascinați la robotul care se comporta exact ca un câine real.
În camera de hotel, Pablo, cu ochii în lacrimi, privea la ecranul calculatorului. Era fericit că mesajul său ajunsese la țintă. În același timp, simțea și o urmă de teamă pentru ceea ce avea să urmeze.
– Oamenii, spuse Pablo către Aiden, încep să înțeleagă. În sfârșit, ei înțeleg. Ai văzut mesajele lor?
– Acum le citesc, spuse Aiden. Deja mulți s-au convins că Sparky are suflet, că are sentimente și dorințe… Iar el, de fapt, e un robot…
…
În sala de consiliu a companiei K-9 Tech, situată în sediul central, toți membrii consiliului erau așezați în jurul mesei masive din sticlă. Pe ecranul imens de pe perete ei priveau fluxul uriaș de mesaje venite din social media.
Vizibil iritată, Diana stătea în capătul mesei, cu Carlos alături, neliniștit și el.
În această atmosferă tensionată intră Octavia Martin, o femeie de aproximativ 50 de ani, cu o alură impunătoare și o reputație impecabilă ca expert în etica inteligenței artificiale. O echipă de specialiști o însoțea, gata pentru orice fel de decizie venită din partea ei.
Cu voce autoritară, Octavia spuse:
– Acum puteți vedea foarte clar care este opinia publică. Nimeni nu mai poate ignora forma de conștiință a acestui câine pe nume Sparky. Trebuie să-l eliberați din posesia companiei. Comitetul nostru va analiza implicațiile etice.
Carlos, într-o încercare disperată, zise:
– Însă în felul acesta noi vom pierde tehnologie care ar putea fi utilă în alte aplicații.
Diana, cu voce rece, spuse către Carlos:
– Lupta a fost pierdută, Carlos. Nu vezi că presiunea este prea mare? Vrei să fie distrusă de tot compania noastră? Asta se va întâmpla, dacă nu cedăm acum.
Carlos, resemnat și frustrat, nu mai spuse nimic.
…
La apusul soarelui, Pablo stătea liniștit pe o bancă, într-un parc din San Francisco, savurând plăcerea brizei ușoare. Lângă el, pe o alee, Sparky se juca printre alți câini, unii reali, alții artificiali. Oamenii care treceau pe lângă ei priveau încântați la această nouă generație de companioni AI.
O tânără de 25 de ani se apropie de Pablo și îi spuse:
– Dacă îmi dai voie, vreau să-ți zic că eu sunt una dintre persoanele care au trimis mesaje de susținere pentru Sparky.
– Mulțumesc! zise Pablo. Încă vă sunt tuturor recunoscător.
– Eu și acum mă întreb cum a fost posibil.
– Te referi la… conștiința lui Sparky?
– Da, exact.
– E un fenomen care s-a produs într-o conjunctură interesantă și neașteptată. Însă îl voi studia intens în perioada următoare.
– Crezi că ar fi posibil ca ceilalți câini-roboți să capete conștiință?
– Oh, dacă aș ști acum ce să-ți răspund… Dar încă nu știu. Însă sunt sigur că Sparky a schimbat lumea. Cine ar fi crezut că se poate întâmpla așa ceva?
– Ai dreptate. Eu nu aș fi crezut. Dar m-au convins imaginile pe care le-am văzut. Se pare că va trebui să ne obișnuim cu noua realitate, nu-i așa?
Sfârșit
Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!
Autor: Claudiu Neacșu
