Ai simțit vreodată, așa, deodată, o strângere de inimă când treci pe lângă un gard mare de sârmă ghimpată sau când vezi la televizor imagini cu oameni care fug de colo-colo fără niciun rost, căutând un loc unde să se simtă în siguranță? M-am oprit un pic astăzi din toată alergătura mea și mi-am dat seama că aerul de afară pare uneori prea strâmt, de parcă nu mai e destul loc pentru toți să respirăm în tihnă. Te-am văzut în gândul meu și mi-am zis că trebuie să-ți scriu, pentru că simt că și tu porți în suflet aceeași oboseală mută, o oboseală care nu vine din muncă, ci din felul în care a ajuns lumea să funcționeze. Ne trezim în fiecare dimineață și, fără să ne dăm seama, intrăm într-un fel de arenă unde toată lumea se luptă cu toată lumea. E o cursă care nu se termină niciodată și unde premiul pare să fie mereu în mâna altcuiva.
Lumea în care trăim noi acum s-a transformat într-un loc unde dacă nu ești lup, ești mâncat, sau cel puțin așa ni se repetă la fiecare colț de stradă. Concurența asta a ajuns să fie ca sarea în bucate. E peste tot, dar ne-a făcut viața prea amară ca să o mai putem savura. Te uiți în jur și vezi cum indivizii concurează între ei pentru orice fărâmă de noroc. Ne batem pe un loc de parcare, ne batem pe o promoție la magazin, ne batem pe cine are curtea mai curată sau cine are mai multe aprecieri pe un ecran de telefon. Am ajuns să avem în minte o idee tare urâtă, care ne otrăvește liniștea: credem că e absolut în regulă ca unii să piardă pentru ca alții să câștige. Ne-am obișnuit să vedem succesul ca pe o scară unde, ca să urci tu, trebuie să pui piciorul pe umărul altuia. Vedem toată treaba asta ca pe un fenomen real și firesc, ceva natural, de parcă așa ar fi normal să fie, să ne scoatem ochii unii altora pentru o bucățică de aur sau pentru un titlu de mare șef. Dar să știi că aici e marea greșeală. Nu e nimic natural în a trăi cu frica în sân că vecinul tău o să-ți ia locul sau că prietenul tău o să aibă mai mult decât tine.
Această stare de luptă permanentă nu se oprește la noi, oamenii simpli. Dacă ridici privirea un pic mai sus, o să vezi că și statele lumii fac exact același lucru, dar la o scară care te sperie. Tot ce auzi tu despre geopolitică, despre strategii și despre cum se mută granițele sau influențele pe hartă, are la bază un singur lucru: lupta statelor pentru resurse. E o concurență între țări, care nu mai are nicio limită. Statele se comportă ca niște uriași lacomi care vor să aibă tot gazul, tot petrolul, tot aurul și toată puterea de pe planetă. Și, în nebunia asta, se ajunge ca unele state să prospere enorm, să aibă drumuri de mătase și palate de sticlă, dar numai pentru că au reușit să sărăcească alte state. E o prosperitate clădită pe foamea și pe lipsurile altor popoare, iar asta e o hoție îmbrăcată în haine de diplomat.
Principiul ăsta eronat, ideea că poți fi fericit doar dacă altul e nefericit, s-a lipit de mintea noastră ca o rugină care nu se mai lasă dusă. Vezi oameni care își petrec toată viața încercând să prospere pe seama sărăcirii altora. Li se pare că sunt deștepți dacă reușesc să plătească un om cu un salariu de mizerie ca să-și ia ei o mașină mai scumpă. Chiar dacă la televizor sau în ziare ni se spune că așa e economia, că așa e progresul, eu îți zic că e o greșeală fundamentală. Și de aici, de la faptul că am acceptat concurența ca fiind ceva firesc, ne vin toate necazurile de pe cap. De aici vine ura, de aici vine stresul care ne mănâncă zilele, de aici vine singurătatea aia grea pe care o simți chiar și într-o mulțime de oameni. Pentru că atunci când toți suntem concurenți, nimeni nu mai e cu adevărat prieten.
Este nevoie de o schimbare atât de mare încât să ne facă să privim lumea cu alți ochi. Avem nevoie de o mișcare care să schimbe mentalitatea tuturor oamenilor de pe acest pământ. Nu o schimbare cu scandal sau cu bătăi în stradă, ci o mișcare pașnică, o trezire a inimii. Trebuie să înlocuim, încet și sigur, ideea că trebuie să ne batem între noi cu mentalitatea că singura care ne aduce binele tuturor este cooperarea. Gândește-te puțin: dacă am pune toți mână de la mână să facem un lucru, nu ne-ar fi tuturor mai ușor? Cooperarea asta trebuie să se vadă peste tot, de la cum ne ajutăm vecinii la cum țările lumii aleg să împartă bogățiile pământului ca niște frați, nu ca niște dușmani.
Abia după ce toți oamenii, de la cel mai mic la cel mai mare, își vor însuși această mentalitate, lumea noastră va trece cu adevărat la următorul prag al civilizației. Atunci va fi acea lume la care visăm cu toții în momentele noastre de liniște: o lume fără războaie, fără conflicte armate, fără copii care plâng de foame în timp ce alții aruncă mâncarea la gunoi. Va fi o lume în care toți oamenii vor prospera, pentru că energia noastră nu se va mai duce pe distrugere, ci pe construcție. Toate țările vor putea să înflorească împreună, fără să se mai teamă că cineva le pândește bogățiile.
Și să știi că tu, chiar tu, cel care citești acum aceste rânduri, poți contribui la această schimbare uriașă la nivel mondial. Nu trebuie să fii bogat, nu trebuie să ai funcții înalte și nu trebuie să fii vreun savant ca să pui umărul la această nouă lume. Puterea ta stă în faptul că poți trimite către alți oameni acest fenomen al schimbării. Poți face ca ideea de cooperare să devină legea în toată lumea, în locul luptei acerbe pentru resurse. Știu sigur că tu nu vrei războaie și nici sărăcie. Nimeni nu-și dorește să-și vadă viața dată peste cap de bombe sau de lipsuri. Dar trebuie să înțelegem că aceste orori sunt rezultatul direct al concurenței între state, al lăcomiei unor sisteme care vor tot mai mult, chiar dacă asta înseamnă să calce peste suflete.
E adevărat că tu, ca om obișnuit, simți uneori că nu poți face nimic. Nu ești tu cel care dă ordine armatelor și nu ești tu cel care decide prețul resurselor pe piețele lumii. Dar există o cale secretă și foarte puternică prin care poți ajuta la construirea unei lumi mai bune. Tot ce trebuie să faci este să ajuți alți și alți oameni să înțeleagă de ce cooperarea e mai bună decât concurența. Vorbește despre asta, arată-le celor din jur că ajutorul oferit de bunăvoie e mult mai prețios decât orice câștig obținut prin viclenie. Atunci când masa mare de oameni simpli, ca noi, își va schimba mentalitatea, politicienii care conduc marile puteri vor simți cutremurul ăsta de gândire.
Politicienii sunt ca niște umbre care se mișcă după cum bate lumina în popor. Ei își ajustează întotdeauna comportamentul în funcție de ceea ce cred oamenii, pentru că au nevoie de susținerea noastră ca să existe. Dacă toți oamenii simpli de pe planetă vor fi convinși că singura cale este cooperarea și că principiul concurenței e ceva rău care ne distruge, conducătorii vor fi obligați să se schimbe și ei. Vor renunța la bătăliile pentru resurse și vor înlocui principiul concurenței cu cel al cooperării între națiuni, pentru că altfel nu vor mai avea nicio putere asupra noastră. Și astfel, în mod pașnic, vor dispărea din toată lumea războaiele și sărăcia. Totul pornește de la tine, de la cum alegi să te porți cu omul de lângă tine și de la cum alegi să vezi viitorul nostru comun. Putem schimba fața pământului doar prin puterea gândului nostru bun și a dorinței de a ne ajuta, nu de a ne învinge.
Autor: Claudiu Neacșu
